După 8 ani!** Tricolorii nu se mai impuseseră în startul pentru un turneu final din preliminariile pentru CM 2006. Date statistice interesante despre națională
Naționala României a obținut în Estonia, vineri seară, prima victorie la startul unor preliminarii după trei campanii în care nu s-a înregistrat o astfel de situație, cele pentru Euro-2008, Cupa Mondială din 2010 și Euro-2012, informează frf.ro.
De asemenea, a fost al 633-lea meci al naționalei (al 308-lea în deplasare), înregistrându-se a 280-a victorie, din care a 95-a în deplasare.
Dintre cei care au participat la precedenta confruntare cu Estonia, din 1999, au mai fost prezenți vineri la Tallinn doar Lobonț și selecționerul Victor Pițurcă.
Răzvan Raț a purtat pentru a zecea oară banderola de căpitan, iar Torje și Lazăr s-au aflat la meciul 20 în tricoul tricolor.
Precedenta victorie a României în deplasare într-un meci oficial a fost tot 2-0, în Luxemburg, la 2 septembrie 2011.
Ultima oară într-un joc oficial când la pauză a fost egal, iar tricolorii au învins la final s-a întâmplat la 10 septembrie 2008, la partida Insulele Feroe – România, scor 0-1 (0-0), din preliminariile CM-2010.
La partida de vineri nu a fost niciun debutant în prima reprezentativă, însă pentru Grozav, Pintilii și Găman acest meci a fost primul oficial pentru națională.
Până la Goian, vineri seară, ultimul jucător aparținând unei echipe de eșalon secund care jucase în națională într-un meci oficial fusese Luchin, care, contra Franței, la 6 septembrie 2011, când s-a inaugurat Arena Națională, era legitimat la FC Timișoara.
Echipa națională de fotbal a României a debutat, vineri, cu o victorie în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, după ce a învins, scor 2-0 (0-0) în deplasare, reprezentativa Estoniei, într-o partidă disputată pe A. Le Coq Arena din Tallinn. Golurile partidei au fost marcate de Torje ’55 și Ciprian Marica ’75.