E gata! Lovitura FRF pentru Mircea Lucescu: atacantul de Mondial e dispus să joace pentru România: „E foarte bun”
Federația Română de Fotbal pregătește o lovitură importantă, așteptată de Mircea Lucescu. Atacantul de Mondial este dispus să joace pentru România.
Raul Florucz, fotbalistul celor de la Olimpija Ljubljana, își schimbă cetățenia și așteaptă să fie convocat de selecționer la echipa națională a României.
Ce decizie a luat atacantul Raul Florucz
Federația Română de Fotbal pregătește o lovitură importantă, pe care chiar și Mircea Lucescu o așteaptă. Raul Florucz, atacantul celor de la Olimpija Ljubljana, își schimbă cetățenia și așteaptă să fie convocat la echipa națională a României. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a fost internațional de tineret pentru Austria, a ales să reprezinte România. Acest lucru l-ar putea aduce în atenția selecționerului Mircea Lucescu, în vârstă de 79 de ani.
Mihai Stoichiță, director tehnic al Federației Române de Fotbal, a dezvăluit ultimele detalii în legătură cu tânărul jucător și a declarat că Raul Florucz este aproape de finalizarea procesului de schimbare a cetățeniei.
„Astăzi la prânz a fost ultima convorbire cu el. Era la ambasada din Slovenia și va face acest switch de cetățenie. Dacă Mircea Lucescu îl va convoca, va veni. Este un jucător foarte bun, confirmă prin evoluțiile sale. Merită să fie văzut”, a declarat Stoichiță, pentru Digi Sport.
Cine este Raul Florucz, atacantul care ar putea fi convocat la naționala României
Părinții lui Raul Florucz sunt români originari din Arad, iar acest aspect, alături de faptul că fotbalistul nu a debutat încă pentru naționala mare a Austriei, îi permite să reprezinte echipa națională a României.
În actualul sezon, Raul Florucz a avut evoluții foarte bune pentru echipa de club. Atacantul de bandă a marcat opt goluri în 13 meciuri disputate în toate competițiile. Evoluțiile bune pe care le-a avut au făcut ca FRF să îl monitorizeze intens, iar jucătorul ar putea fi convocat în curând de către selecționerul Mircea Lucescu.
Totodată, jurnaliștii sloveni scriu că Raul Florucz este dorit în Superliga României, de campioana FCSB.
„Românii pun Olimpija sub asediu. Întrebările din România cu privire la Raul Florucz nu se mai termină. Cei de la Federația de Fotbal vor să-l convingă pe fotbalist să joace pentru națională, pentru că părinții săi sunt români.
(…) Potrivit informațiilor noastre, Steaua, cel mai mare club din România, care în ultimii ani a evoluat sub numele de FCSB, se interesează de Florucz. FCSB are banii pentru a-l transfera. Cel mai mult a plătit 3 milioane de euro pentru un jucător, Florinel Coman, dar a scos din buzunar în mai multe rânduri două milioane”, au notat de curând jurnaliștii sloveni.