„E greu să batem Franța!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă de acest meci poate depinde viitorul său la națională, selecționerul Victor Pițurcă (foto) nu e deloc optimist în privința deznodământului partidei cu Franța. „Va fi foarte greu să batem echipa Franței, mai cu seamă în situația în care suntem noi acum. Echipa are moralul scăzut, jucătorii sunt afectați, iar unii dintre ei nu și-au revenit nici acum din punct de vedere fizic. Dacă până la reunirea lotului se vor schimba lucrurile, probabil vom avea o șansă în plus”, a declarat ieri Pițurcă. Selecționerul spune că a urmărit primele două partide ale „cocoșilor” din aceste preliminarii și rămâne la părerea că naționala lui Domenech e favorită la câștigarea grupei. „Contra Austriei au pierdut din cauza fazelor fixe. Le-au tratat superficial, iar austriecii au scos maximum din ele. Nu cred că se va mai repeta prea curând istoria acelei dispute”, a mai afirmat Piți, care este în continuare supărat pentru că a fost alterată atmosfera la echipa națională. „Am presimțit că așa se va întâmpla și de aceea am și vrut să plec după Euro. M-au ținut pe loc colaboratorii mei și Ionuț Lupescu, care mi-au spus că nu e normal să vină alții să se bucure de rezultatele muncii noastre. Acesta este motivul pentru care nu am plecat”, a dezvăluit Pițurcă.

Lituania a fost o echipă „coaptă”

Dincolo de prestația slabă a tricolorilor, selecționerul crede că în ecuația rușinoasei înfrângeri din fața Lituaniei trebuie luată și valoarea balticilor. „Formează o echipă care a ajuns la maturitate, cu jucători experimentați, care au evoluat mult împreună. Șapte-opt dintre ei erau la națională și acum șapte ani, când jucaserăm ultima oară contra lor. O să vedeți că Lituania va avea rezultate bune în această campanie”, a punctat Pițurcă.

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor: ziua în care Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos. Ce nu trebuie să faci în această zi
Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor: ziua în care Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos. Ce nu trebuie să faci în…
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Strigătul de ajutor al unui club de primă ligă din România: „Primarul vrea să desființeze tot!”. Fotbaliștii, fără bani de mâncare!
Strigătul de ajutor al unui club de primă ligă din România: „Primarul vrea să desființeze tot!”. Fotbaliștii, fără bani de…
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a intrat pe fir şi e gata să dea mare lovitură a verii
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a…
Săpunaru nu s-a mai putut ascunde de colegi, care şi-au dat seama prin ce trece: “Este trist”
Săpunaru nu s-a mai putut ascunde de colegi, care şi-au dat seama prin ce trece: “Este trist”
Boala incurabilă de care suferă una dintre cele mai sexy femei din lume! Cum i-a modificat corpul
Boala incurabilă de care suferă una dintre cele mai sexy femei din lume! Cum i-a modificat corpul
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
TEZAUR de pe vremea dacilor, găsit din greșeală în județul...
TEZAUR de pe vremea dacilor, găsit din greșeală în județul...
Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Ion Ţiriac. Care este numele real al magnatului român
Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Ion Ţiriac. Care este numele real al magnatului român
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Doliu în fotbal. Un celebru jucător s-a stins mult prea devreme. Vestea, un șoc pentru toți cei care îl cunoșteau
Doliu în fotbal. Un celebru jucător s-a stins mult prea devreme. Vestea, un șoc pentru toți cei care îl cunoșteau
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Ritual pentru Săptămâna Mare care atrage norocul și te ferește de necazuri și boli
Ritual pentru Săptămâna Mare care atrage norocul și te ferește de necazuri și boli
×