„E un sentiment unic”. Ahmed Bani, copleșit de convocarea la naționala României U21
Ahmed Bani, fotbalistul celor de la Dinamo București, a fost convocat la naționala României U21, pentru meciurile cu Muntenegru și Finlanda și a vorbit despre sentimentele care îl încearcă în acest moment.
Jucătorul este copleșit de emoții și a declarat că este extrem de fericit pentru șansa pe care a primit-o, dezvăluind și care sunt planurile pe care le are.
Ahmed Bani, copleșit de convocarea la naționala României U21
Naționala de fotbal U21 a României continuă parcursul către EURO 2025. Astfel, în luna septembrie, „tricolorii” vor avea de disputat două partide, cu Muntenegru și cu Finlanda. Ahmed Bani, fotbalistul celor de la Dinamo București, a fost convocat pentru aceste meciuri și a vorbit despre bucuria pe care a trăit-o în momentul în care a primit vestea cea mare.
Tânărul fotbalist, aflat în premieră în lotul U21 al României, a oferit mai multe declarații pentru FRF TV și a dezvăluit planurile pe care le are.
„Sunt fericit că am ajuns aici şi vreau să muncesc foarte mult. O să fie meciuri grele, cu adversari buni, dar vrem puncte şi să ne calificăm mai departe.
Avem şanse, suntem doar la un punct de prima clasată. E un sentiment unic să îmbraci tricoul naţionalei, este de nedescris. Orice jucător are visul să ajungă la naţională, încă de când e copil”, a declarat Ahmed Bani, pentru FRF TV.
Naționala României U21 are de disputat două partidei. Vineri, 6 septembrie, începând cu ora 19.30, tricolorii vor întâlni Muntenegru, pe teren propriu, la Târgoviște. Marți, 10 septembrie, începând cu ora 18.00, România va da piept cu Finlanda, în deplasare.
Ahmed Bani, start bun de sezon cu Dinamo București
Ahmed Bani a fost convocat la naționala U21 a României, iar la acest lucru a contribuit, cu siguranță, startul bun de sezon pe care îl are Dinamo București. „Câinii” au reușit să acumuleze 12 puncte în primele opt etape și ocupă poziția a șasea a clasamentului.
Elevii lui Zeljko Kopic au înregistrat trei victorii, trei rezultate de egalitate și două înfrângeri. Cea mai importantă victorie obținută de trupa din „Ștefan cel Mare” în actualul sezon de Superliga României este cea în fața Universității Craiova, scor 2-1.
Spre deosebire de sezonul precedent, când au reușit să evite retrogradarea pe ultima sută de metri, la baraj, câinii au planuri mari în noua stagiune și își doresc să obțină un loc în primele șase clasate.