Edi Iordănescu a decis pe cine cheamă la națională în locul lui George Pușcaș! FRF a făcut anunțul oficial
În ultimele 24 de ore, Edi Iordănescu s-a văzut nevoit să îi găsească un înlocuitor lui George Pușcaș, care s-a accidentat și nu va mai putea lua parte la duelurile cu Andorra și Belarus din preliminariile Euro 2024.
Louis Munteanu, chemat de Edi Iordănescu la naționala mare! Îi va lua locul lui George Pușcaș, anunță FRF
Sâmbătă, 18 martie, cu puțin timp înainte de duelul Brescia – Genoa 0-3, din Italia a venit o veste neplăcută pentru Edi Iordănescu, și anume că George Pușcaș s-a accidentat la antrenamentul echipei din Serie B. Românul trebuia să înceapă titular în deplasarea cu Brescia, însă apariția unei probleme la genunchi în ultima clipă l-a determinat pe antrenorul lui Genoa să îl scoată din lot.
Din nefericire, accidentarea lui Pușcaș s-a dovedit a fi una serioasă, iar Edi Iordănescu a trebuit să renunțe la atacant pentru partidele cu Andorra și Belarus din preliminariile Euro 2024. La aproximativ 24 de ore, FRF.ro a anunțat oficial cu cine îl va înlocui selecționerul pe Pușcaș. Louis Munteanu, care era convocat la naționala U21 pentru jocurile amicale cu Germania și Portugalia, nu va mai merge sub comanda lui Emil Săndoi și i se va alătura lui Iordănescu Jr. la prima reprezentativă:
„George Pușcaș s-a accidentat ieri, la echipa de club, și nu va putea onora convocarea la prima reprezentativă. Staff-ul medical al echipei naționale a considerat că George nu va putea fi recuperat în timp util și astfel s-a renunțat la venirea lui în țară. În locul atacantului de la Genoa, Edward Iordănescu a decis să îl cheme pe Louis Munteanu. Atacantul de la Farul Constanța fusese convocat la naționala U21.
Staff-ul echipei naționale îi urează lui George Pușcaș recuperare rapidă și îl așteaptă la meciurile următoare din preliminariile pentru EURO 2024!”, se arată pe FRF.ro.
Louis Munteanu se va alătura astfel celorlalți doi jucători, convocați de selecționer, care așteaptă să debuteze la naționala mare, Adrian Șut și Alexandru Dobre.
Cifrele lui Louis Munteanu din acest sezon
Împrumutat de la Fiorentina la începutul acestui sezon, Louis Munteanu s-a acomodat instant la Farul Constanța. În 18 meciuri jucate pentru formația condusă de Gică Hagi, atacantul în vârstă de 20 de ani a marcat 4 goluri și a oferit 5 pase decisive. Cu o cotă de piață de 600.000 de euro, potrivit Transfermarkt, Munteanu se află sub formă de împrumut la Farul până la finalul sezonului, când urmează să revină la gruparea din Serie A.
În tricoul echipei naționale, Louis Munteanu îi va avea drept concurenți pe post pe Denis Alibec, care îi este coleg la Farul, și Florin Tănase.
Programul naționalei României din preliminariile Euro 2024
- 25 martie 2023: Belarus – Elveția (19:00), Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo (21:45)
- 28 martie 2023: ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel (21:45)
- 16 iunie 2023: Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția (21:45)
- 19 iunie 2023: Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra (21:45)
- 9 septembrie 2023: Andorra – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția (21:45)
- 12 septembrie 2023: ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra (21:45)
- 12 octombrie 2023: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția (21:45)
- 15 octombrie 2023: Elveția – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21:45)
- 18 noiembrie 2023: Belarus – Andorra (19:00), Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo (21:45)
- 21 noiembrie 2023: ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21:45)