Edi Iordănescu i-a pus la zid pe organizatori după Kosovo – România 0-0: „Nu s-au făcut eforturi, puteau să pună o folie pe teren!”. Ce a spus despre Ianis Hagi, Denis Alibec și „blestemul fundașilor stânga”

Edi Iordănescu i-a pus la zid pe organizatori după Kosovo - România 0-0: „Nu s-au făcut eforturi, puteau să pună o folie pe teren!”. Ce a spus despre Ianis Hagi și Denis Alibec
Vezi galeria foto - 4 poze

La finalul meciului Kosovo – România 0-0, Edi Iordănescu, cel care a împlinit chiar în ziua jocului vârsta de 45 de ani, a explicat că planul său tactic a fost dat peste cap de starea gazonului arenei din Priștina, dar și de accidentarea lui Mario Camora, care a generat o schimbare prematură.

Edi Iordănescu i-a pus la zid pe organizatori după Kosovo – România 0-0: „Nu s-au făcut eforturi, puteau să pună o folie pe teren!”. Ce a spus despre Ianis Hagi și Denis Alibec

Selecționerul naționalei României a dezvăluit că a schimbat de câteva ori primul 11 în încercarea de a crea un joc adaptat la starea suprafeței de joc și i-a criticat pe organizatori pentru faptul că au dat senzația că nu au depus toate eforturile necesare pentru a mai ameliora situația.

În final, Edi Iordănescu a spus că s-a temut puțin înainte de a-l introduce pe teren pe Ianis Hagi, pentru ca fotbalistul lui Rangers să nu riște o nouă accidentare din cauza gazonului, dar și că, în principiu tot prin prisma stării terenului, a decis să mizeze pe George Pușcaș în atac.

„Nu am simțit că a fost ziua mea azi, dar asta era cel mai puțin important, un punct meritat, un punct muncit, cu sacrificiu, îmi felicit jucătorii. E un rezultat important împotriva unei contracandidate care are de recuperat o anumită distanță față de noi.

Am pregătit jocul pentru trei puncte, aveam și o plasă de siguranță, posibilitatea de a atrage și un singur punct de partea noastră. Am gândit jocul într-un fel, am vrut să avem mingea și circulația ei, însă ce s-a întâmplat de când am venit aici, furtuna, a trebuit să ne adaptăm, am schimbat trei jucători în încercarea de a ne adapta. Am făcut și o modificare la pauză, am întors triunghiul de la mijlocul terenului. Am reușit să atragem acest punct muncit, înseamnă că am avut eficiență.

Mi s-a părut că nu s-au făcut eforturi cu adevărat ca să rezolve, doar cu două ore înainte am văzut că s-a intrat, și cu puține persoane, puteau să pună o folie pe teren, știau ce va urma. Rămânem cu o seară în care echipa a arătat că are caracter, că știe și să sufere.

(n.r. despre accidentarea lui Camora) A fost o problemă pentru noi, ne-a dat puțin peste cap planurile, parcă e un blestem la fundașii stânga, sunt lucruri pe care nu le poți controla în totalitate. Adversara a avut niște situații bune, îl felicităm pentru că a arătat curaj și stăpânire de sine (n.r. despre Horațiu Moldovan). Și noi am avut câteva contraatacuri bune. Momentele statice într-un astfel de joc fac diferența.

Vedem ce a făcut Elveția în Andorra, da? 2-1. Hai să fim alături de echipa națională, suntem într-un proces de reformare. Provocarea majoră va fi acum încă o deplasare, împotriva unei echipe cu mare calitate.

Denis (Alibec) a avut niște probleme musculare, am considerat că George poate să fie o soluție mai bună pe un astfel de teren. (n.r. despre Ianis Hagi) Am avut ceva rețineri, ne bucură, că a adus calitate și energie în grup, însă am avut emoții să îl expun pe un asemenea teren”, a spus Edi Iordănescu, la Antena 1.

Publicat: 17 06. 2023, 00:19
Actualizat: 17 06. 2023, 00:23