Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale de fotbal a României, a anunțat că îl monitorizează pe Rareș Ilie, mijlocașul în vârstă de 19 ani de la Rapid.
După ce l-a debutat pe Octavian Popescu, atacantul în vârstă de 19 ani al lui FCSB, selecționerul României îi pregătește intrarea la prima reprezentativă și lui Rareș Ilie.
Edi Iordănescu se pregătește acum pentru debutul într-un meci oficial la echipa națională. Pentru selecționer urmează meciurile din Liga Națiunilor.
La aceste partide, Rapid l-ar putea trimite la luptă pe Rareș Ilie, dacă tânărul fotbalist reușește să îl convingă pe selecționer să îl convoace.
„Rareș Ilie a fost o soluție din primul minut în care am venit, l-am avut în nucleul de jucători pe care îl monitorizăm. Acum face pași importanți ca să intre mai repede în vederile noastre, în sensul unei convocări. E bine că mai poate fi folosit la loturile de vârstă inferioare, e un turneu final la anul.
Să vedem ce strategie vom face, împreună cu Florin Bratu. Rareș, dacă o ține pe aceeași linie…pentru că până acum avea evoluții constant bune, dar nu era eficient.
Acum a început să-și îmbunătățească cifrele și cred că e o chestiune de timp, până la următoarea acțiune. E foarte posibil să-l vedeți la echipa națională”, a spus Edi Iordănescu, la Digi Sport.
„Rareș Ilie este cam pe același calapod și pe aceeași valoare ca Tavi Popescu. Deocamdată nu de 10 milioane de euro, dar dacă va face două-trei campionate, dacă continuă așa, în doi ani… E viitorul echipei naționale. Are o ușurință acolo pe poziția lui, are o ușurință în a scoate oameni de joc. Nu mai zic, că și marchează…”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER