Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a reacționat după acuzațiile lui Valentin Cojocaru, fostul portar de la FCSB.
După ce Valentin Cojocaru (28 de ani), jucătorul lui Pogon, formație de pe locul 7 în clasamentul din Polonia, l-a acuzat pe Edi Iordănescu prin intermediul ProSport că face selecția pe baza intereselor anumitor impresari, selecționerul României i-a răspuns goalkeeperului.
Reacția lui Edi Iordănescu vine și după ce Valentin Cojocaru l-a atacat pe Horațiu Moldovan, portarul Rapidului, dar și pe un oficial din cadrul FRF despre care a susținut că nu știa în ce țară joacă.
„Am ajuns să vorbim cu atâta ușurință, să ne dăm cu părerea în spațiul public. Drăguțului jucător îi amintesc un lucru. Florin Constantinovici (n.r. – antrenor secund la națională) este în staff-ul meu, este un profesionist desăvârșit și un fost fotbalist important. Este în circuitul naționalei de mult. Dacă nu știa, îi aduc aminte că Florin a vorbit cu el. Deci cade prima acuzație.
Nu știu cu cine a vorbit de la Federație, dar să acuzi fără să dai nume nu este corect. Nu s-a întâlnit cu nimeni din staff-ul meu. Trebuia să spună ce persoană l-a deranjat.
E un băiat pe care l-am considerat talentat, dar care nu a intrat în circuitul naționalei, nu prea a fost convocat nici înainte să vin eu aici. De când am venit la națională, primul pas a fost să pun la punct baza de date cu jucători.
El a fost monitorizat. Antrenorul de portari pe care îl avem, Leo Toader, nu a pierdut vreun meci al lui. Avem împărțite zilele, și în câte o zic se fac rapoarte ale stranierilor.
Tot timpul a prezentat raport cu evoluțiile lui. Noi avem portari buni, talentați, dacă nu a fost convocat e pentru că așa am decis eu”, a declarat Edi Iordănescu, la conferința de presă.
Cotat de site-urile de specialitate la 900.000 de euro, Valentin Cojocaru a ajuns la Pogon Szczecin în septembrie 2023 și mai are contract cu formația din Polonia până în iunie 2024.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER