Editorial Cosmin Olăroiu: Rădoi – determinant, Pițurcă – inspirat
Ne-am propus să nu pierdem cu Franța și am reușit. Poate că mulți vor spune că nu am jucat spectaculos.
Așa este! Am jucat în schimb inteligent, iar aici e meritul lui Pițurcă, un antrenor inspirat. Cheia succesului a fost apărarea noastră bine organizată, care, cu excepția unor mici erori în zona fundașilor centrali, a avut o zi excelentă. Am avut mereu zece oameni sub linia mingii. Rădoi a fost elementul determinant în defensivă. A echilibrat apărarea și a reușit să acopere bine zona din fața fundașilor. Am avut ceva probleme pe partea stângă, acolo unde Raț, mai ales în prima repriză, a avut dificultăți cu Ribery.
În atac, Daniel Niculae a fost mult prea izolat, dar, în schimb, a ținut de minge și a permis echipei să iasă din apărare. Una peste alta, n-avem de ce să fim nemulțumiți. Ne-am atins scopul.