Edward Iordănescu, despre viitorul său pe banca naționalei: „Am avut posibilitatea să plec în străinătate”

Edward Iordanescu la intonarea imnlui la meciul amical de fotbal dintre Romania si Grecia, desfasurat pe Stadionul Steaua din Bucuresti, vineri 25 martie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

România o va întâlni pe Bosnia, marți seară, de la ora 21:45, la Zenica, în cadrul etapei cu numărul doi a Ligii Națiunilor.

În prima etapă, tricolorii au fost învinși de către Muntenegru, scor 0-2, după un joc slab al echipei antrenate de Edward Iordănescu.

La conferința de presă premergătoare meciului cu Bosnia, selecționerul a vorbit sincer despre atitudinea echipei sale, dar și despre o eventuală plecare de pe banca tehnică a României.

Edward Iordănescu: „Am avut posibilitatea să plec în străinătate”

Tehnicianul în vârstă de 43 de ani spune că presiunea care este pusă pe umerii elevilor săi nu este bună, deoarce aceștia nu o pot gestiona.

Edward Iordănescu a vorbit sincer despre aventura la echipa națională. Selecționerul a dezvăluit că a primit oferte din străinătate chiar și după ce a fost instalat pe banca tehnică a României.

„Presiunea, am constatat că nu ne face bine, deocamdată nu știm să o gestionăm. Grupul nu răspunde bine la comparații cu trecutul, cu alte generații. Cu toate astea, avem o generație care promite, avem jucători care promit, care își doresc. Emoție există, dorință există, din păcate trebuie să găsim calea.

Aveți în față un antrenor care a încercat mereu să răspundă obiectiv la întrebări. Vă spun cu sinceritate, în această provocare am mai mult de câștigat, decât de pierdut. Am un confort financiar, la nivel intern am avut performanțe care mi-au deschis ușa pentru a merge în străinătate. Înclusiv de când am fost la echipa națională am avut posibilitatea să plec în străinătate. Sunt sigur că ușa va rămâne deschisă în continuare. Sunt aici pentru că am acceptat această provocare. Dacă nu aveam încredere, acceptam altă ofertă. Fugeam de această situație”, a spus selecționerul României la conferința de presă premergătoare partidei cu Bosnia.

Publicat: 06 06. 2022, 20:11
Actualizat: 06 06. 2022, 20:50