Edward Iordănescu știe cum se poate califica naționala României la Euro 2024: „Dacă voi reuși să accentuez acest lucru, cu siguranță vom fi la European”

Eduard Iordanescu, antrenorul nationalei de fotbal a Romaniei, urmareste meciul contra echipei Bosnia si Hertegovina din etapa a 6-a , grupa B, a Ligii Natiunilor, disputat pe stadionul Rapid-Giulesti din Bucuresti, luni, 26 septembrie 2022. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

După înfrângerea cu Slovenia, scor 1-2, naționala României a plecat cu destinația Moldova, pentru a juca ultimul meci din acest an calendaristic.

La conferința de presă premergătoare partidei, Edward Iordănescu a vorbit, printre altele, despre calificarea la Campionatul European din 2024, desfășurat în Germania.

Pentru a se califica la următorul turneul final, România trebuie să câștige sau să obțină locul doi în grupa din care mai fac parte Belarus, Elveția, Andorra, Israel și Kosovo.

Edward Iordănescu știe cum se poate califica naționala României la Euro 2024: „Dacă voi reuși să accentuez acest lucru, cu siguranță vom fi la European”

Edward Iordănescu consideră că echipa națională se poate calcifica la Euro 2024. Selecționerul este de părere că tricolorilor le trebuie mult mai multă constanță în reprize, acest aspect fiind principalul lucru la care lucrează antrenorul.

„E important ca tinerii care au dat semne bune – iar Dennis și Moruțan sunt printre ei și mai pot da nume – să înțeleagă corect mesajele noastre, să își însușească corect ceea ce s-a spus pozitiv despre ei, să nu cadă în capcana de a ne entuziasma rapid, să avem răbdare.

Eu îmi doresc cel mai mult să câștigăm tineri jucători. Dacă ei vor înțelege ce au de făcut și dacă alții vor arăta semne pozitive, înseamnă că putem avea măcar parțial reușita acestei acțiuni, când vom trage linie.

Da, vor fi schimbări, așteptați-vă la asta. Au fost multe lucruri bune în special în repriza a doua a meciului cu Slovenia.

Pentru mine e important să uniformizăm reprizele, să nu ne mai împărțim momentele din reprize, să avem constanță, consistență, să eliminăm greșelile individuale, să avem alt curaj pe începuturile de joc, să nu ne clătinăm atât de ușor în funcție de presiunea adversarului și de alte momente.

Dacă voi reuși să accentuez puterea de a lupta, capacitatea de a se sacrifica pentru rezultate, de a da totul, de a nu ceda niciun moment, atunci cu siguranță că vom fi la European”, a spus Iordănescu.

Publicat: 19 11. 2022, 19:30
Actualizat: 19 11. 2022, 22:39