Ei sunt cei doi antrenori** care i-ar putea lua locul lui Răzvan la națională
În urma Comitetului Executiv al FRF s-a decis ca Răzvan Lucescu
să mai continue pe banca tehnică a naționalei până la meciul cu
Bosnia, un rezultat nefavorabil în acel joc urmând să ducă la
îndepărtarea acestuia.
Mircea Sandu a vorbit și despre posibilii înlocuitori ai lui
Răzvan, favoriți fiind Cosmin Olăroiu și Victor Pițurcă,
așa cum ProSport a anunțat în ultimul
timp.
„S-a tot vehiculat numele lui Olăroiu. Da, el poate fi
antrenorul naționalei. Poate intra în această ecuație. Are un
palmares foarte bun, are campionate, o semifinală de cupă europeană
disputată. E un om care se impune, dar noi nu am discutat cu nimeni
până acum. Avem deja experiența cu Pițurcă, e un selecționer foarte
bun. Dorinel, nu cred că e timpul, Sabău, nu cred că e timpul. Până
nu se hotăra azi ceva de ce să fi discutat cu cineva și să-l
păcălesc pe om?”, a spus Mircea Sandu într-o conferință de
presă.