El e tricolorul care i-a înnebunit pe englezi după meciul cu Spania! Gary Lineker l-a evidențiat, urmăritorii au pus cireașa pe tort: „Îi ține ca pe sfoară pe Busquets și Ramos. Ce jucător!”

Naționala României a avut și jucători remarcați, chiar dacă a pierdut în fața Spaniei, scor 2-1, pe Arena Națională, în preliminariile EURO 2020. George Pușcaș are parte de expunere și în rândul englezilor, care l-au urmărit împotriva ibericilor.

Atacantul a fost titular în partida cu Spania și a fost cel mai periculos om al lui Cosmin Contra. Vârful lui Reading a pasat decisiv la golul lui Florin Andone, a scos cartonașul roșu la Llorente și a fost aproape de a aduce un punct României la una dintre ultimele faze ale meciului.

Performanța sa de joi seara a fost urmărită inclusiv de englezi și de analistul sportiv Gary Lineker, a cărui joc de cuvinte a făcut deliciul urmăritorilor săi de pe Twitter.

„Kepa a fost ales în poartă în locul lui De Gea și a avut o intervenție fabuloasă în fața lui Puskas (n.r. – cu trimitere la legenda Ferenc Puskás), da Puskas, în victoria securizată de Spania în prelungiri”.

George Pușcaș a stârnit multe reacții pe rețelele de socializare: „Pușcaș stârnește panică în echipa Spaniei. Ramos încearcă să țină pasul”, „Pușcaș îi ține ca pe sfoară pe Busquets și Ramos”, „Pușcaș provoacă probleme defensivei spaniole în ultimele 20 de minute ale partiei. Ce jucător!”, „Dacă Pușcaș s-ar concentra mai mult la finalizare, ce jucător ar deveni”, „Arată atât de periculos”.

Pușcaș are parte și de un început de sezon foarte bun la Reading, echipa din Championship la care s-a transferat în această vară. În șase partide jucate a marcat de trei ori.

He’s looking so dangerous!!!!!

If Puscas can become more clinical with his finishing what a player he will be his movement is outstanding #readingfc

 

Puscas causing the Spain defence all sorts of problems in the final 20 minutes of this game. What a player. #readingfc #ROUESP

George Pușcaș running riot against Spain. Sergio Ramos is struggling to cope. #readingfc

Publicat: 06 09. 2019, 18:00
Actualizat: 24 09. 2019, 11:07