Elveția în lacrimi

Euro-fotbalul a început ieri așa cum îl știam că e adesea: nedrept. Meciul de debut a fost mai puțin spectaculos chiar decât festivitatea de deschidere.

Pe stadion, elvețienii au fost parcă alții decât cei de pe străzi, care închid magazinele la șase și la opt nu mai e țipenie de om pe stradă. Cehii n-au avut șanse să se audă în tribune, dar nici să se vadă pe teren. Karel Bruckner a început cu o așezare simplă: Koller și restul. Cum mingile n-au ajuns la el, n-au ajuns nici la poarta elvețienilor, care s-au chinuit să construiască în limitele posibilităților tehnice pe care le au. Posesia le-a aparținut și au șutat mai des la poartă. Parcă și în tribune roșul lor era „mai roșu” decât al cehilor.

Lucrurile s-au schimbat parțial imediat după pauză. Elveția îl pierduse pe căpitanul Frei, care s-a accidentat la ligmanete și a părăsit terenul în lacrimi. De partea cealaltă, Bruckner a realizat că „strategia Koller” nu-i iese. Dar n-a schimbat strategia, ci pe Koller. Și bine a făcut. Vaclav Sverkos (foto, nr. 10) a ocupat exact locul acestuia, dar efectul a fost diferit. În minutul 71, Sverkos a finalizat precis, scăpat singur cu portarul Benaglio la o minge înaltă, trimisă cu capul de Galasek și ignorată de fundașii elvețieni, ieșiți la ofsaid. Statistica e elocventă. Sverkos a devenit celebru după un meci în care a dat o pasă bună și un șut pe poartă. Dar acela a fost golul. Și pentru ca rezultatul să fie total nedrept, Barnetta a lovit bara din doar câțiva metri, după ce Cech apărase șutul lui Streller. Elvețienilor nu le-a rămas decât să fluture talăngile în tribune, să huiduie la final preț de câteva secunde, după care și-au reintrat în calmul cotidian.