Emil Săndoi, foarte motivat înaintea amicalului România U21 – Germania U21: „Le-am spus băieților să se gândească ca și cum ar fi primul meci de la turneul final al Euro”

Selecționerul reprezentativei U21 a României, Emil Săndoi, a afirmat, astăzi, într-o conferință de presă, că și-a îndemnat jucătorii să privească amicalul cu selecționata de tineret a Germaniei, la fel cum a făcut și în urmă cu câteva zile, la testul cu Portugalia U21, ca și cum ar fi un meci de la turneul final al Campionatului European, un tricolorii mici sunt calificați din oficiu, ca și țară organizatoare.

Emil Săndoi, încredere totală în tricolori înainte de România U21 – Germania U21

Emil Săndoi a recunoscut că jucătorii săi au făcut unele greșeli cu tineretul Portugaliei, pe „Ghencea”, vinerea trecută, în înfrângerea cu 2-0, susținând totodată că jucătorii săi sunt în dezavantaj față de celelalte selecționate care vin la turneul final al EURO deoarece nu a mai susținut niciun meci oficial în ultima perioadă.

„Ne așteaptă un test dificil, întâlnim campioana europeană, o echipă foarte bună, cu mulți jucători de valoare, care au o tehnică foarte bună. Suntem puțin dezavantajați, din păcate, pentru că ne apropiem de un turneu final și ne-au lipsit meciurile de calificare, meciurile în care se joacă fiecare punct care este în discuție. Ați văzut, atunci când nu ai jocuri pe muchie de cuțit o perioadă mai mare de timp… E o diferență între jocurile amicale și cele oficiale. Dar, până la urmă, trebuie să fim foarte capacitați la această partidă, eu le-am spus băieților și înainte de ultima partidă (n.a. pierdută cu 2-0 în fața Portugaliei U21, la București, pe Stadionul „Ghencea”) să se gândească la ea ca și cum ar fi prima de la turneul final, dar din păcate am făcut unele greșeli și nu suntem bucuroși de rezultatul pe care l-am obținut”, a spus Săndoi.

Emil Săndoi a vorbit și despre cele necesare ca „tricolorii” U21 să obțină un rezultat pozitiv în fața campioanei continentale en-titre.

„Sperăm ca această partidă, în fața Germaniei, să fie alta, să avem mai multă încredere, mai multă determinare, să nu mai fim atât de temători, să fim o echipă disciplinată din primul și până în ultimul minut, pentru că, la nivelul ăsta, greșelile pe care le faci sunt taxate. Am încredere în băieții noștri, am spus-o de fiecare dată și, cu riscul de a mă repeta, o mai spun încă o dată, nu am ce să le reproșez din punct de vedere al comportamentului în afara terenului și la antrenamente, atâta tot că va trebui să demonstrăm și în jocurile pe care le disputăm că putem să formăm un grup bun, sau chiar foarte bun”, a completat selecționerul naționalei U21.

Obiectiv la EURO: ieșirea din grupă

În ciuda faptului că, într-o intervenție anterioară, Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Fotbal, afirmase că naționala U21 a României ar putea chiar obține titlul continental, în această vară, Săndoi spune că obiectivul este calificarea în semifinale, adică o clasare pe unul din primele două locuri ale unei grupe din care mai fac parte Spania, Croația și Ucraina.

„Trebuie să ieșim din grupă, acesta este obiectivul principal pe care-l avem. Nu avem o grupă ușoară, dar la EURO n-o să întâlnești niciodată echipe slabe. Din punctul meu de vedere, cred că una dintre echipele din grupă este favorită certă, mă refer aici la Spania, dar sperăm ca, așa cum se mai întâmplă în sport, socoteala de-acasă să nu fie și cea din teren. Sperăm ca, la ora respectivă, și după o perioadă în care noi vom sta mai mult timp împreună, lucrurile să fie mai clare, să avem și acel pragmatism de care fiecare echipă are nevoie, să avem și acel altruism care, în partidele cu miză, își spune de fiecare dată cuvântul și bineînțeles acea încredere că se poate obține un rezutat bun în compania oricărei echipe printr-un sacrificiu individual și al întregului grup”, a mai spus Stoichiță.

Popescu și Oroian rămân în atenția lui Săndoi

Emil Săndoi a vorbit, cu această ocazie, și despre cei doi under-i de la FC Hermannstadt care ar putea prinde lotul pentru turneul final al EURO, Alexandru Oroian și Călin Popescu.

„Și cei doi jucători de la Sibiu sunt în vederile noastre. Referitor la Oroian, el chiar a fost convocat la acțiunea trecută pe care am avut-o, e adevărat atunci nu am avut niște meciuri internaționale și acest aspect și-a spus cuvântul la primul meci pe care l-am disputat în cadrul actualei acțiuni. Am văzut că acum a început Popescu să joace mai mult decât Oroian. Noi monitorizăm toți jucătorii tineri din campionatul nostru. Acuma, depinde și de evoluțiile pe care le au la echipa lor de club, va depinde și de evoluțiile pe care le au alții la echipele lor de club, mai sunt aproape trei luni, două luni și ceva până la turneul final și până atunci multe se pot întâmpla”, a adăugat Săndoi.

Tîrnovanu, a doua apariție pe noul „Municipal”

Pentru portarul Ștefan Tîrnovanu, acesta este al doilea meci pe care-l dispută pe arena din Parcul Sub Arini. Tîrnovanu a mai fost la Sibiu cu ocazia meciului din Superligă dintre FCSB și FC Hermannstadt, câștigat de „roș-albaștrii” cu 1-0, în chiar prima etapă din acest an.

Tîrnovanu a spus, în conferința de presă, că Germania are un lot valoros, dar și că speră ca „tricolorii” mici să arate o cu totil altă față decât cea de la meciul cu Portugalia U21, iar rezultatul să fie unul pe măsura așteptărilor.

Goal-keeper-ul crede că naționala României a fost dezavantajată de faptul că n-a mai avut meciuri oficiale în ultima perioadă, spre deosebire de celelalte participante la turneul final al EURO, „care s-au închegat”.

„Ne așteaptă un meci greu destul de greu mâine, întâlnim o echipă foarte bună, cu jucători din primele două divizii din Germania, o țară cu un campionat puternic. Sperăm să facem o figură mai frumoasă decât în primul meci, în care nu am reușit să facem ceea ce ne-am propus la antrenamente, să ducem meciul la bun sfârșit fără să primim gol. Sperăm ca mâine (n.a. marți) să avem o altă față, să arătăm că nu suntem noi cei din primul meci și să ne îndreptăm ușor la forma de care avem nevoie la EURO, pentru că, dacă am fost avantajați de faptul că am fost calificați direct la EURO, am fost dezavantajați pentru că nu am mai avut meciuri sub presiune și în toț acest timp celelalte echipe s-au închegat și trebuie să dăm sută la sută”, a afirmat Tîrnovanu.

Antrenamentul oficial, de la ora 17:00

După conferință, Săndoi și Tîrnovanu au coborât pe gazon pentru antrenamentul oficial, unul care a avut loc de la ora 17:00. Reprezentanții mass-media au avut acces la debutul acestuia, vreme de un sfert de oră.

Partida dintre România U21 și Germania U21 se va disputa marți, 28 martie, de la ora 19:00, pe Stadionul „Municipal” și ar putea fi ultimul test al „tricolorilor” mici înaintea turneului final al EURO de tineret.

Publicat: 27 03. 2023, 20:40
Actualizat: 27 03. 2023, 20:57