Internaționalul român Andrei Rațiu, aflat în cantonament cu echipa pregătită de Mircea Lucescu, a aflat că a ajuns dintr-un foc la 4.000.000 de euro.
Fundașul dreapta Andrei Rațiu are un sezon fantastic, motiv pentru care cota lui de piață a crescut cu un milion de euro în câteva luni.
Andrei Rațiu, titular indiscutabil pe partea dreaptă a defensivei naționalei României, și-a câștigat postul de titular și la echipa de club, Rayo Vallecano, în special datorită evoluțiilor excelente pe care le-a avut la EURO 2024.
Ca urmare, cota lui de piață a crescut incredibil. În vară cei de la Transfermarkt îl evaluau la 3.000.000 de euro, dar Rațiu a ajuns, acum, la 4.000.000 de euro.
Dacă în stagiunea anterioară a jucat 12 meciuri de campionat, fiind doar de trei ori integralist, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel acum. În prima etapă, jucată pe 18 august, s-a accidentat în minutul 80 al meciului din deplasare cu Real Sociedad, câștigat de Rayo cu 2-1, fiind înlocuit cu Ivan Balliu.
Ca urmare, în runda următoare a lipsit, iar în etapa a treia, pe teren propriu, cu Barcelona, a fost păstrat pe banca de rezerve, pentru a fi menajat.
După care a fost integralist în celelalte șase partide. Mai mult, chiar, în runda a cincea, când Rayo a învins Osasuna pe teren propriu cu 3-1, românul a punctat în minutul 66, aducându-și pentru prima dată echipa în avantaj.
Andrei Rațiu a fost decisiv și în cea mai recentă etapă din La Liga. Rayo a învins Real Valladolid, cu 2-1, în deplasare. În minutul 80, a trimis mingea în bară, după care Jorge de Frutos a marcat golul victoriei, cu o reluare din apropiere. Opt minute mai târziu, el a scos o minge de pe linia porții.
La națională, Rațiu a fost integralist în toate cele trei meciuri câștigate de România în actuala ediție a Ligii Națiunilor: 3-0 în Kosovo pe 6 septembrie, 3-1 acasă cu Lituania trei zile mai târziu și 3-0 în Cipru, pe 12 octombrie.
Următorul meci al „tricolorilor” este marți, 15 octombrie, în Lituania, echipă care nu a câștigat niciun punct până în prezent. În acest moment, echipa pregătită de Mircea Lucescu este lider autoritar în Grupa C2, cu 9 puncte șli un golaveraj excelent, 9-1.
Următoarele locuri sunt ocupate de Kosovo (6 puncte), Cipru (3 puncte) și Lituania. Dacă termină grupa pe primul loc, echipa țării noastre va promova în eșalonul superior și, în plus, va juca barajul pentru Campionatul Mondial din 2026, dacă nu obține calificarea din grupa preliminară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER