„Eu și Borcea eram doar amici, nu prieteni!** De acum, veți vedea ce relație voi avea cu el”
Răzvan Lucescu nu a uitat cum Cristi Borcea l-a atacat înaintea partidei cu Franța, reproșându-i selecția făcută și faptul că Dinamo are un singur jucător convocat, pe Adrian Cristea. Tehnicianul anunță o schimbare de atitudine față de oficialul grupării din Ștefan cel Mare.
"Eu și Borcea eram doar amici, nu prieteni. A vrut să mă aducă la Dinamo, dar n-am ajuns acolo. Veți vedea în ce relații voi fi de acum încolo cu el. Mai multe nu spun.", a declarat Răzvan Lucescu în EVZ.
Selecționerul s-a referit și la remiza din Franța, 1-1. În ciuda criticilor aduse de mai mulți conducători din Liga 1, Lucescu jr. spune că a fost felicitat de tatăl său. "Tata m-a sunat după meci și era foarte fericit. Mi-a spus că acest rezultat îl echivalează pe cel obținut de el la națională, în meciul de la Firenze, din 1982, 0-0 cu Italia, care era campioană mondială de la vremea respectivă.", a încheiat Răzvan Lucescu.