EURO 2019 U21 | Câte bilete bilete au primit suporterii tricolorilor, la România – Germania: șanse mari să fie depășit numărul de fani din partidele cu Anglia și Franța

Suporterii români au surprins toată Europa prin modul în care susțin naționala U21 la Campionatul European, iar acest lucru se va întâmpla, mai mult ca sigur, și la semifinala cu Germania. Partida este programată la Bologna, pe Stadio Renato Dall’Ara (capacitate – 38.279 de locuri), iar organizatorii au anunțat câte bilete le revin românilor. 5.588 sunt tichetele garantate, în diferite sectoare ale stadionului.

Numărul fanilor va fi cu mult mai mare. În partidele cu Croația, Anglia și Franța, suporterii români au venit într-o proporție din ce în ce mai numeroasă și, datorită mizei meciului, stadionul va fi din nou unul galben. În partida de luni seară cu Franța, au fost în tribune peste 10.000 de fani români, iar la partida cu Germani sunt toate șansele ca acest număr să fie depășit!

Prețul biletelor pentru o semifinală de Campionat European sunt mai mult decât accesibile. Acestea au fost împărțite în două categorii:

  • Categoria 1: Adulți: 8 euro, U21: 5 euro
  • Categoria a 2-a: Adulți: 5 euro, U21: 3 euro

România U21 și Germania U21 se vor înfrunta joi, de la ora 19:00, în prima semifinală la Euro 2019. Cele două naționale au câștigat grupele din care au făcut parte și și-au asigurat deja prezența la Jocurile Olimpice.

 

Publicat: 25 06. 2019, 17:31
Actualizat: 25 06. 2019, 17:32