Naționala U21 a României va juca la EURO 2019, ce va avea loc în perioada 16-30 iunie 2019, în cinci orașe din Italia și în San Marino, cu o adversari dificili, în grupa noastră fiind Anglia, Franța și Croația. Totuși, rivalii nu-l sperie pe Alex Pașcanu, om de bază în apărarea trupei lui Rădoi.
Apărătorul de 20 de ani e legitimat de Leicester, e curtat de toți granzii din Liga 1, printre care FCSB și U Craiova, și abia așteaptă duelul cu englezii. Cele două echipe s-au mai confruntat în martie, într-un amical, când Anglia a învins greu, 2-1, dar din echipa noastră au lipsit unii ca Man, Cicâldău, Manea sau Nedelcearu.
„Știm că mergem acolo să ne batem cu echipele grele ale Europei. Avem o grupă dificilă, dar noi suntem încrezători și știm că ne putem lupta de la egal la egal cu oricine. Am jucat cu Anglia în primăvară și am simțit că-i putem bate, chiar îmi doream să jucăm iar cu ei ca să ne putem lua revanșa”, a spus Pașcanu pentru ProSport.
Pașcanu intră în ultimele șase luni de contarct cu Leicester și are mai multe oferte, din Liga 1, dar și din străinătate. „Nu știu, voi lua în calcul toate ofertele care vor veni și voi încerca să fac cea mai bună alegere”, a declarat recent Pașcanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER