EXCLUSIV | Andrei Radu, antrenor la 21 de ani!? Numele „greu” care face propunerea: „Să-i dăm licența PRO de acum”

Ionuț Andrei Radu (21 de ani) a surprins pe toată lumea cu un discurs excelent ținut în vestiarul tricolorilor mici înaintea meciului cu Bosnia, câștigat cu 2-1 la Ovidiu, care a dus România pe primul loc și cu șanse mari la calificarea la Euro 2019. Căpitanul naționalei lui Mirel Rădoi a scos la iveală calități de lider cum rar se văd și a atras priviri importante din fotbalul românesc.

De la Gică Hagi la toți colegii de la U21, toată lumea l-a lăudat pe Ionuț Radu, dar Marcel Pușcaș, fost candidat la alegerile FRF din acest an, vine cu cea mai inedită declarație după discursul portarului de la Genoa. La ProSport LIVE, fostul fotbalist spune că, dacă ar fi după el, i-ar acorda încă de pe acum licența PRO de antrenor lui Radu, scoțând în evidență o calitate care nu se prea găsește la cei care au absolvit Școala de Antrenori.

„Este un discurs inedit. Întotdeauna în vestiar, și pe vremea când jucam eu, mai țipam și ne încurajam. Sigur, discursul a fost bun, bine articulat, iar tonul a fost foarte important. Faptul că l-a lăsat Rădoi să vorbească în vestiar…Întrebarea mea e alta. Acest tânăr, Radu, nu a terminat școala federală de antrenori. Aș vrea să văd dintre cei 3.000 de antrenori care au patalamale de la FRF în ultimii zece ani, pot avea asemenea intonație, ton și speech în vestiar? Nu cred că 10% dintre antrenori pot vorbi cum a vorbit acest copil. Lui Radu i-aș da încă de acum licența PRO pentru acest discurs. De ce? Pedagogia e foarte importantă, dar lipsește de la școala de antrenori. Nu ce a spus, ci felul în care a spus e foarte important”, a spus Marcel Pușcaș, la ProSport LIVE.

Înainte de startul partidei cu Bosnia (2-0), „eroul” echipei lui Rădoi din meciul cu Portugalia, Ionuț Radu, a ținut un discurs demn de un adevărat lider, și i-a motivat pe colegii săi înainte de duelul pentru primul loc cu Bosnia.

„Ascultați-mă ce va spun acum. Intrăm temperați, concentrați, nu răspundem provocărilor. Nu e bine, nu ne ajută cu nimic. Concentrați până la sfârșitul meciului. Am văzut cu toții meciul cu Portugalia. Ă‚ia suntem noi, ăla e spiritul care ne-a ajutat să fim în ipostaza asta, de a fi la 90 de minute de a fi ceva important. Ar fi păcat să dăm cu piciorul la ce am clădit până acum.

La început nu a crezut nimeni în noi, doar noi de aici am crezut. Depinde de noi, v-am spus și data trecută. În meciul ăsta ieșim câștigători indiferent de orice, pentru că am muncit, am făcut sacrificii să jucăm un Campionat European și așa o să fie. O să fim mândri că suntem toți aici și că avem șansa asta. În seara asta, toți de aici o să ducem România pe primul loc!”, a spus Ionuț Radu înainte de meciul cu Bosnia.

 

Publicat: 13 09. 2018, 10:35
Actualizat: 13 09. 2018, 16:20