Într-o intervenție la emisiunea ProSport LIVE, mijlocașul român al celor de la Crotone, Adrian Stoian, a vorbit despre echipa națională a României, la care a revenit după aproape cinci ani, în mecul amical cu Finlanda. A fost al doilea meci al internaționalului român la prima reprezentativă a tricolorilor, după cel din 2013, împotriva celor de la Trinidad Tobago, scor 4-0.
„Am avut puțin noroc înaintea meciului, înainte am jucat cu Zenga cu trei la mijloc, iar pe sfârșitul meciului ajungeam să joc cu doi și eu să fi fost unul din cei doi mijlocași centrali. Anumite poziții începusem deja să le învăț. M-am simtit destul de bine cu Paul Anton și cu băieții din apărare”, a spus Stoian la ProSport LIVE.
Mijlocașul de 27 de ani a remarcat câteva „secrete” ale reprezentativei Serbiei, adversara tricolorilor de la Liga Națiunilor, și a oferit câteva detalii din interior despre ceea ce le cere Cosmin Contra la antrenamente.
„Am avut posibilitatea să-l văd pe Cosmin cum juca, el a adus spiritul acesta de luptător. Ne cere să avem agresivitate, și în apărare, și în atac. Acum să vedem ce o să se întâmple și în Liga Națiunilor. Serbia mi s-a părut destul de bună, o echipă masivă care joacă foarte mult pe faze fixe. În rest, cam atât, nu pot să vă spun mai mult. Sper să avem un parcurs bun. Le avem pe Muntenegru și Serbia care sunt destul de bine. Sper să fim pregatiți la primul meci, ar fi important pentru moral, pentru tot„, a mai punctat Stoian la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER