EXCLUSIV | „Dumnezeule, ce fotbalist! Va fi un jucător demențial. Într-un an, doi va ‘sparge’ Europa”. Tricoloroul care e văzut ca viitorul star al României
România rămâne fără victorie în startul Ligii Națiunilor, după două remize cu Muntenegru, scor 0-0, și Serbia, scor 2-2. În ultima sa intervenție, fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a observat un progres vizibil la meciul de la Belgrad și i-a prevăzut un viitor strălucit debutantului Denis Drăguș (19 ani).
România ocupă locul trei în grupa din care mai fac parte Muntenegru, Serbia și Lituania, iar naționala a lăsat o impresie mai bună la Belgrad față de partida în care nu a marcat de la Ploiești. Dragomir a evidențiat câțiva tricolori și a lăudat tactica folosită de Cosmin Contra în fața naționalei care a fost prezentă la Campionatul Mondial: „Naționalei i-aș da nota 7. Nota 7 e mică? Iar la meciul cu Muntenegru i-aș da nota 5. Dacă poți să fugi, ai și rezultate. Stanciu, Chipciu, Țucudean și Tătărușanu, mă, fraților. Au fost buni. Mai și greșești la fotbal.
Fundașii laterali au jucat foarte bine. Ei au fost conduși, trebuiau să lupte pentru egalare. Era normal să joace așa Contra, cu fundașii laterali mai avanasați. Echipa e de felicitat, mai ales în a doua repriză. La meciul cu Muntenegru de la mijloc în sus au fost jucători în viteza întâi și a doua. Acum, totul s-a schimbat. Am schimbat jocul datorită pressing-ului. Marin ăsta e jucător inteligent. Mitriță a ținut-o numai într-un sprint. Au avut și dorința de a juca. Ce i-a încurcat pe sârbi a fost pressing-ul din a doua repriză”, a declarat fostul șef al LPF la ProSport LIVE.
Privit cu neîncredere încă de anumite persoane din fotbalul românesc, Denis Drăguș l-a fermecat pe Mitică Dragomir, care susține că fotbalistul are viitorul asigurat: „Am văzut un puști care va fi mare fotbalist. Drăguș va fi mare. Într-un an, doi va ‘sparge’ Europa, dacă joacă titular meci de meci la națională. Să asculte ce-i zice Hagi. Nimic altceva. Dumnezeule, ce fotbalist! A fost subiect de studiu. Vai de mine și de mine. Vine și înapoi ca nimeni altul. Venea în sprint după fundașul drept, nu a lăsat fundașii centrali să plece. O să fie mai mare decât orice alt fotbalist pe care l-a dat Hagi acum, dacă îl ascultă pe Hagi”, a adăugat Dragomir la ProSport LIVE.