EXCLUSIV | „Era” Contra la naționala României, analizată la sânge de Viorel Moldovan: „Fotbaliști mai proști decât Danemarca și Muntenegru nu avem”. Ce au în comun „Guriță”, Lucescu și Iordănescu
Fostul secund al naționalei României, Viorel Moldovan, a analizat pentru ProSport la „sânge” numirea noului selecționer al României. Lipsa de experiență, entuziasmul, atitudinea, sistemul de joc, fotbaliștii chemați sub tricolor, calificarea la EURO 2020, toate aspectele au abordate de fostul internațional român cu concluzia: „Cu atâtea posibilități dacă nu ne calificăm nici acum atunci când?”.
- Cosmin Contra a fost varianta de rezervă a lui Răzvan Burleanu pentru banca naționalei. Dan Petrescu a plecat din pole-position, dar conducerea CFR-ului i-a reamintit că are o datorie de plătit în urma proiectului început în Gruia.
Foto: FRF
După ce a trecut și prin fața Comitetului Executiv al FRF, Contra a fost instalat selecționerul primei reprezentative, numire lăudată de Viorel Moldovan: „E o alegere intersantă făcută de FRF. Îl știu pe Cosmin foarte bine, îi urez succes, știu că-și dorește să reușească, este o responsabilitate enormă. Sper să creeze acea stare de spirit și să aducă entuziasmul în rândul jucătorilor și să obțină unitate, pentru că ăsta e lucrul cel mai important. Experiența e o chestie relativă. Nici alții nu au avut experiență la vremea lor. Mă refer aici la Mircea Lucescu, la Anghel Iordănescu și alții care au preluat echipele naționale când erau mai tineri”.
- Anghel Iordănescu a devenit selecționerul României la 43 de ani, Mircea Lucescu a fost instalat la 36 de ani, Contra a fost numit la 41 de ani.
Viorel Moldovan a a avertizat că numirea lui Contra nu va schimba stilul de joc al naționalei, dar că echipa va avea o altă atitudine față de ce a arătat în mandatul lui Christoph Daum: „Cred că vom avea o altă atitudine, sper să reușească acest lucru. Sperăm să vedem o echipă națională motivată. Nu mă aștept să văd o echipă națională foarte ofensivă. Să fim realiști! Eu știu potențialul nostru, știu cum am fost. Cu o disciplină tactică și cu un joc așezat putem să obținem mai multe decât în actualele preliminarii, dar niciodată echipa națională nu a fost una care să subordoneze adversarul, care să aibă un atac pozițional, să maseze adversarul în marginea careului. În istorie am fost o echipă reactivă. Așa e, înainte aveam mai multă calitate, aveam o circulație mai bună a balonului. Eu acum vreau să văd o echipă cu personalitate, pentru că asta ne spuneam și noi înainte. Și eu când am fost la echipa națională le spuneam jucătorilor că vreau să văd mai multă personalitate, vreau să văd presiune, posesie în terenul advers. Eu vreau să văd o echipă mai legată, mai grea, o echipă cu personalitate”.
- „Cu atâtea posibilități dacă nu ne calificăm nici acum atunci când? Sper să creștem, să prindem încredere, să avem rezultate pozitive și să crească cei tineri. Hai să fim mai echilibrați. Fac un meci bun și imediat așteptăm foarte mult de la ei, iar când fac un meci slab îi ‘îngropăm'”
Foto: FRF
Provocare pentru actualii internaționali. „Talente avem, dar e vorba de nivelul la care joacă”
Fostul atacant al naționalei s-a raportat și la actualele preliminarii: „Nu cred că avem jucători mai proști, să zic așa, decât Muntenegru. Ei fără Jovetic și poate Savic… nu văd să avem jucători mai proști decât Danemarca. Cred că e o perioadă de tranziție, e un moment dificil. Avem anumiți jucători cu calitate. Talente avem, dar e vorba de nivelul la care joacă. La echipa națională a venit un grup de jucători tineri, fotbaliști care nu au avut noroc, pentru că rezultatele au lipsit și nu au avut când să joace. Înainte era mult mai simplu, pentru că erau rezultate și puteai progresa, aveai niște modele, ei aveau lângă jucători cu personalitate”.
Clasament Grupa E. Meciurile cu Kazahstan și Danemarca sunt fără miză pentru naționala lui Contra
Părerea fostului golgheter: „Ar trebui să jucăm cu doi atacanți!”
România a marcat doar de nouă ori în actualele preliminarii ale Campionatului Mondial, dar Viorel Moldovan nu i-a blamat pe Florin Andone, Denis Alibec, Claudiu Keșeru sau Bogdan Stancu. În schimb, Moldovan a vorbit despre necesitatea modificării sistemului de joc: „Nici înainte nu prea marcam. Și eu la echipa națională am marcat prea puțin și eram criticat. Eu nu cred că e o problemă legată de atacanți. Atunci când ai anumite elemente care să aducă mingea în fața porții și să pună în valoare atacantul e mult mai ușor. Dacă îmi aduc aminte, ocazii ne-am creat, dar nu am fost prea inspirați în fața porții. Eu cred că ar trebui să schimbăm ceva, să încercăm și cu doi atacanți. Nu avem nimic de pierdut, am pierdut până acum. Eu cred că avem potențial să jucăm în 4-4-2. Nu știu care e cel mai în formă atacant. Ei sunt diferiți. Alibec e diferit față de Andone”, a încheiat fostul număr 9 al naționalei României.