EXCLUSIV | I-a „mitraliat”! „Ai nevoie și de bibilică, de inteligență”. Ofensiva omului care a calificat naționala la EURO

Dorin Goian (38 de ani) a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre un subiect sensibil: motivele pentru care fotbaliștii români nu se fac remarcați în campionatele importante ale Europei. Fostul fundaș apreciază că jucătorii noștri sunt talentați, dar din cauza modului în care gestionează anumite momente, eșuează.

Pe parcursul întregii cariere, Goian s-a baza pe un singur principiu, inteligența. Grație acestui argument a reușit să ajungă în două dintre campionatele importante ale Europei, în primele ligi din Italia și Scoția. Deși se ferește să le dea sfaturi actualilor fotbaliști, fostul internațional a declarat că fără această caracteristică e imposibil să dai randament la nivel înalt.

Nu prea obișnuiesc să vorbesc despre jucători, dar eu am un singur principiu cu care am crescut. Cred că talentul te poate duce până la un anumit nivel, dar apoi, ca să faci față la un nivel mai mare, ai nevoie și de inteligență. Cred că au fost mulți fotbaliști care au jucat la un anumit nivel, dar ca să ajungi la cluburi mari și la națională, ai nevoie și de bibilică„, a declarat Dorin Goian la ProSport Live.

Dorin Goian s-a făcut remarcat la FCSB, pentru care a evoluat în perioada 2004-2009. A jucat în 153 de meciuri, a înscris 15 goluri și a oferit 6 pase de gol. Fundașul central de 1.94 și-a trecut în C.V. două titluri ale României, în 2005 și 2006.

Goian a mai evoluat în carieră la echipe precum FCM Bacău, Palermo, Rangers sau Spezia. Pentru echipa națională a evoluat în 60 de meciuri și a marcat de 5 ori.

Unul dintre golurile reușite în tricoul primei reprezentative a fost marcat în campania de calificare la EURO 2008, cu Olanda, de la Constanța. România a câștigat partida cu 1-0 și a terminat pe primul loc grupa, la 3 puncte de olandezi.

 

Publicat: 18 03. 2019, 19:43
Actualizat: 18 03. 2019, 20:00