EXCLUSIV | Ianis Hagi a lămurit situația lui Cristi Ganea: „Pot să vă asigur de acest lucru”

Cristi Ganea nu a fost convocat de Athletic Bilbao pentru vreun meci oficial, dar Ianis Hagi e convins că fostul său coleg va reuși să se impună în Țara Bascilor. Hagi Jr a vorbit despre situația lui Ganea, într-un interviu acordat pentru ProSport.

„Cu Cristi vorbesc destul de des, sunt prieten bun cu el. Știu ce mi-a spus, dar nu pot să vă comunic. Știu că se antrenează, îl știu ca persoană, pot să vă asigur că este un jucător profesionist care dă 100% la antrenamente. Dacă cei de acolo îi vor da șansa să joace, eu cred că o va face bine. Este pregătit 100%”, a spus Ianis Hagi, pentru ProSport.

Antrenorul Eduardo Berizzo l-a folosit 45 de minute pe Ganea în meciul cu Deportivo La Coruna de joi, contând pentru turneul amical „Teresa Herrera”. Românul a fost introdus la pauză.

În acest sezon, integralist în toate partidele pe postul de fundaș stânga a fost Yuri Berchiche (28 de ani). Crescut la grupele de juniori ale lui Athletic Bilbao și Tottenham Hotspur, Berchiche a fost transferat în vara acestui an de la PSG, în schimbul a 24 de milioane de euro. Pentru Cristi Ganea, Viitorul a încasat suma de 1 milion de euro. Chiar dacă actele au fost parafate în iarnă, Ganea a rămas sub comanda lui Hagi până la finalul sezonului precedent. În cele 12 meciuri din actualul sezon, Yuri Berchiche a marcat un gol și a încasat patru cartonașe galbene. Doar mijlocașul Raul Garcia (32 de ani) a fost avertizat de mai multe ori (5).

Athletic Bilbao traversează un sezon extrem de slab. După 12 etape, bascii ocupă locul 17 în La Liga, cu doar zece puncte. Prima echipă aflată sub linia roșie este Leganes, care are de asemenea zece puncte. Elevii lui Eduardo Berizzo au obținut o singură victorie în primele 11 etape: 2-1 cu Leganes. Și acel succes a venit în minutul 90+3, grație unui gol marcat de Iker Muniain. Rayo Vallecano și Huesca se află pe ultimele două locuri.

 

Publicat: 16 11. 2018, 19:58
Actualizat: 16 11. 2018, 19:59