EXCLUSIV | Mirel Rădoi a decis pe cine lasă acasă și cine intră în calcule pentru EURO: „Erau 150, dar acum analizăm după evoluție”. Un nume surpriză de la FCSB e pe lista „scurtă”
This browser does not support the video element.
Mirel Rădoi mai are puțin timp la dispoziție până va definitiva lotul cu care va merge EURO. În cadrul emisiunii ProSport Live, Adrian Boingiu, secundul lui Rădoi, a declarat că în urmă cu un an 150 de jucători erau monitorizați la echipele de club, pentru a vedea dacă pot intra în calculele convocării.
După calificare, aria s-a redus semnificativ, iar acum a ajuns la sub 50 de jucători. Mirel Rădoi este atent la constanță și la evoluțiile celor rămași în cărți pentru cooptarea în lot. „Erau în jur de 150 de jucători, la început, pe care îi aveam în liste. Îi monitorizam pe toți, dar mulți au avut, acum un an, o ascesiune, iar după au avut accidentări și tot așa. Pe rând au fost văzuți, mai mult sau mai puțin, toți. Acum urmărim constant sub 50 de jucători. Am ajuns în punctul în care trebuie să analizăm după constanță și evoluție„, a declarat secundul naționalei de tineret la ProSport Live.
Adrian Boingiu a menționat un nume surpriză aflat în planurile lui Rădoi. Este vorba de Răzvan Oaidă, noul transfer al FCSB-ului, revenit recent după o accidentare. „Sunt jucători care au avut accidentări, așa e și cazul lui Oaidă. Sper ca mutarea la FCSB să nu îl dea peste cap. În general așa se întâmplă cu jucătorii care merg acolo„.
Grupele EURO U21:
- Grupa A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
- Grupa B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
- Grupa C: Anglia, Franța, România, Croația
Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.
Programul naționalei României:
- 18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30*), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)
- 21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
- 24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)