EXCLUSIV | Model pentru actuala generație! Florentin Petre a povestit cum s-a trăit EURO 2008: „Ieșeam pe hol și cântam imnul, toată echipa!”
Florentin Petre a povestit la ProSport LIVE despre experiența trăită la Campionatul European din 2008, experiență din care actualii ‘tricolori’ au ce învăța. Fostul mijlocaș al lui Dinamo și al echipei naționalei a vorbit despre unitatea grupului și despre dorința fiecăruia dintre cei prezenți la turneul final de a obține rezultate notabile
„La Campionatul European, când ieșeam seara, ieșeam pe hol și cântam imnul, toată echipa. Atunci îți dai seama că… Da. Am ieșit, la Campionatul European, în 2008, am ieșit, cu toată lumea, angajații, am cântat imnul României. Aveam meci cu Italia sau cu Franța, nu mai știu care. Am ieșit toți, Chivu, Mutu… Am ieșit noi, da. Asta înseamnă unitate de grup. Dorința aia nebună de a face rezultate. Că de aia am ajuns acolo. Ne-am calificat la Campionatul European, de ce, suntem o echipă bună, am avut o strategie bună, am avut continuitate. Asta trebuie să facă, trebuie să învețe să facă lucrurile corect. Cu fotbalul, ce-i dai, aia primești. Nu-l respecție, nu te respectă.
A cântat și el (n.r. – Pițurcă), dar nu numai el. Tot staff-ul. Plus președintele Federației”, a spus Florentin Petre la ProSport LIVE.
La Campionatul European din 2008, România a făcut parte dintr-o grupă infernală cu Italia, Franța și Olanda. „Tricolorii” au obținut două puncte după două remize: 0-0 cu Franța și 1-1 cu Italia.