Ludogoreț – Arsenal 2-3, în Grupa A din Liga Campionilor (vezi aici toate rezultalele etapei). Românii Cosmin Moți și Claudiu Keșeru au fost titulari pentru gruparea bulgară, iar ultimul a marcat golul doi pentru Ludogoreț, care după primul sfert de oră conducea cu un nesperat 2-0.
Intrat în direct la ProSport LIVE, Cosmin Moți a precizt că echipa sa merita măcar o remiză în confruntarea cu mult mai titrata echipă antrenată de Arsene Wenger.
Fundașul a vorbit și despre situația lui Claudiu Keșeru, care prin reușita de marți seară a ajuns la un total de opt goluri marcate în doar 11 zile, însă nu a fost convocat de Christoph Duam pentru meciul cu Polonia, din Preliminariile CM 2018, și amicalul cu Rusia, programat pe 15 noiembrie.
„Dezamăgit e cuvântul potrivit… Eram încrezători că va fi un meci diferit față de cel din tur. Nu ne așteptam să avem 2-0 în minutul 15, dar cred că am meritat și meritam mai mult de la meciul de aseară. Continuăm să greșim copilărește în apărare și o echipă ca Arsenal nu te iartă. Greșelile se plătesc. În tur, fiecare greșeală a noastră a dus la un gol.
Claudiu Keșeru era bucuros. Cu un ochi râdea, cu unul plângea. A marcat, dar noi am pierdut…
Normal că e dezamăgit că nu a fost convocat la națională, așa și trebuie să fie. El se simte foarte bine, a marcat foarte multe goluri și e normal să spere să fie acolo.
Campionatul Bulgariei e puțin mai agresiv decât cel al României. Vorbesc de jocuri. La noi, la antrenamente se evită mult contactul fizic. Nu vrem să ne lovim”, a declarat Moți la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER