EXCLUSIV | Omul cu care Rădoi poate da lovitura la EURO: „Mirel îl urmărește de multă vreme. Dacă joacă așa…”. Fotbalistul atras de Ungaria poate prinde turneul final

România U21 a pierdut primul meci-test înaintea Euro 2019. Tricolorii mici, antrenați de Mirel Rădoi, au fost învinși la limită de Spania U21, cu 1-0 la Granada, iar staff-ul fostulu căpitan din Ghencea a remarcat un fotbalist după prestația avută contra ibericilor. În direct la ProSport LIVE, Adrian Boingiu, unul dintre secunzii lui Rădoi, a scos în evidență prestația bună a lui Lorand Fulop (21 de ani) de la FC Botoșani.

Rădoi îl are pe „radar” de mai mult timp, spune Boingiu, care e convins că dacă Lorand Fulop va continua cu evoluțiile bune, acesta va face parte din lotul cu care România U21 va merge la Campionatul European din 2019, care începe în iunie. Fulop i-a luat locul lui Nedelcu în minutul 73, în partida de la Granada, și a impresionat. Fotbalistul crescut la FC Botoșani a reușit să lumineze jocul echipei lui Rădoi și s-a remarcat în duelurile 1 vs. 1 împotriva spaniolilor.

„Mirel îl urmărește de mai multă vreme. I-a plăcut, și nouă. Și aseară a intrat foarte bine în joc, cu siguranță dacă va continua va fi unul dintre cei care pot face parte din lotul pentru Euro”, a spus Adrian Boingiu, vineri dimineața, la ProSport LIVE.

Cotat la 350.000 de euro de către Transfermarkt, Fulop e una dintre surprizele lui Mirel Rădoi. Tot de la FC Botoșani, Mirel Rădoi îl are în vizor pe Răzvan Oaidă, cumpărat de FCSB în iarnă. În acest sezon, Fulop a marcat de patru ori și a livrat două assist-uri în 15 meciuri jucate în toate competițiile la FC Botoșani.


Lorand Fulop (21 de ani) la un antrenament al naționalei de tineret.

Evoluțiile bune i-au adus lui Fulop convocarea la naționala U21 a României, dar, în exclusivitate pentru ProSport, fotbalistul de la FC Botoșani a dezvăluit că și cei din Ungaria l-au ofertat să joace pentru naționala țării vecine. Chiar dacă a debutat la naționala U21 a României, Lorand Fulop ar putea juca apoi la naționala de seniori a Ungariei, regulamentul neinterzicând acest lucru.

„Da, am fost contactat din Ungaria. Am fost întrebat dacă sunt eligibil pentru ei. În primul rând mă gândesc la ce am de făcut acum, în Spania. E clar că prima opțiune este România! Pe viitor, vom vedea ce se întâmplă. Mă bucur de convocare, pentru mine este foarte important. Asta înseamnă că am șanse să fac parte din lotul pentru Campionatul European. Sunt motivat sută la sută și trebuie să demonstrez că merit să fiu la EURO”, a spus, pentru ProSport, Lorand Fulop.

 

Publicat: 22 03. 2019, 15:16
Actualizat: 22 03. 2019, 15:21