EXCLUSIV | Rădoi și Contra se vor bate pentru el! Un alt pariu lansat în direct la ProSport Live: „Are maturitate, e implicat total. Nici nu-ți dai seama care e piciorul de bază”

Ianis Hagi este pionul principal la echipa de tineret. Acasta a fost opinia UEFA la tragerea la sorți pentru aflarea grupelor Campionatului European de la anul, dar și a lui Adrian Iencsi. Fostul fundaș e de părere că Hagi jr. a ajuns la un nivel incredibil, fiind un adevărat lider al selecționatei lui Rădoi.

Mai mult, Iencsi crede că Ianis l-a depășit deja pe tatăl său, iar în viitor va deveni in fotbalist important și la seniori. „Ianis a căpătat o maturitate incredibilă. A venit în campionat, la Viitorul, și a reușit să facă diferența. La tineret, el este motorul echipei. S-a văzut lipsa lui în amicalul cu Belgia. Eu îl văd un om de bază la echipa de seniori în viitor. E tânăr, dar are maturitate, comunică, e implicat total și pe mine mă surprinde plăcut.

Mai sunt și alți fotbaliști. Mai e și Moruțan, mai e și Man, mai e și Coman, dar ei nu au constanță. Ianis a avut o perioadă mai puțin fastă, dar merge pe aceeași linie acum. Are continuitate. Românii suferă la mentalitate, dar la el e altceva. Noi jucăm un meci foarte bun, iar după facem 15 etape proaste. El are o mentalitae de învingător, vrea să se întreacă.

Mai are și presiunea oamenilor, care îl compară cu tatăl său. E de apreciat și din acest punt de vedere că face față. A făcut diferența, reușește și cred că e un jucător mult mai tehnic decât Gică, dar nu are forța lui. Nu știu dacă mai are ceva în plus, pentru că și Gică era lider. Așa e și Ianis. Poate că el folosește ambele picioare, nici nu-ți dai seama care e piciorul de bază”,  a declarat Adrian Iencsi la ProSport Live.

Adrian Iencsi a fost în lotul României U21 din 1998, când era reușită ultima mare performață la nivel de tineret, înaintea celei realizate în acest an.

Publicat: 24 11. 2018, 12:11
Actualizat: 24 11. 2018, 12:20