EXCLUSIV | Vlad Munteanu, la ProSport LIVE: „Vreau să o felicit pe mama lui Ianis Hagi”. Ce a determinat reacția de nota 10 a oficialului FRF

Vlad Munteanu, managerul echipelor naționale, a lăudat selecționata U21 a lui Mirel Rădoi, trupa ce a reușit să se califice la EURO 2019 după o pauză de 20 de ani. La ProSport LIVE, fostul mijlocaș a dezvăluit principalul atu al „tricolorilor” mici.

„Această generație a fost crescută frumos de familie, în primul rând. Provin din familii care s-au ocupat de comportamentul și educația lor. Asta se vede. Baza e necesară,  iar cei șapte ani de acasă sunt foarte importanți. Au cei șapte ani de acasă, toată generația de la Under 21 a avut parte de așa ceva. Vreau să o felicit pe mama lui Ianis Hagi (n.r. – Marilena Hagi) pentru modul în care l-a crescut”, a spus Vlad Munteanu la ProSport LIVE.


Naționala condusă de Rădoi s-a calificat la EURO 2019, după o pauză de 20 de ani. Obiectivul tricolorilor e clasarea pe locurile 1 – 4  pentru a ajunge și la Jocurile Olimpice.

EURO 2019 va avea loc în Italia și San Marino, între 16 și 30 iunie 2019, cu participarea a 12 echipe, ce vor fi împărțite în trei grupe. Câștigătoarele fiecărei grupe și formația de pe locul al doilea cu cele mai bune rezultate se califică în semifinale.  Tragerea la sorți a grupelor va avea loc la data de 23 noiembrie, la Bologna.

 

Publicat: 01 11. 2018, 17:26
Actualizat: 01 11. 2018, 17:28