„Există o EXPLICAȚIE pentru care a CEDAT!”** Cum MOTIVEAZĂ‚ firma care a montat gazonul problemele de la meciul cu Franța

Firma Gama Verde, aparținând fratelui șefului CJ Vrancea, care a montat gazonul pe Arena Națională, este subantreprenor, neavând contract cu Primăria Capitalei, ci cu compania constructoare Max Bogl, iar problemele înregistrate la meciul cu Franța sunt puse pe seama ambientului și microclimatului.

„Noi am pus gazonul, e notoriu de acum. Nu există un contract cu Primăria, noi suntem sub-antreprenori, avem contract cu Max Bogl. E adevărat că gazonul a fost adus din Italia. Există și o explicație pentru care a cedat. Există explicații de natură agronomică raportate la arhitectura arenei, la condițiile de acolo, vizavi de vegetație. De factorul vegetativ de acolo. Nu există alte probleme legate de calitate, de tehnologie, de strat suport, de tratament sau alte chestii.

Pur și simplu, condițiile arhitecturale, ambientul, microclimatul, ăștia sunt factorii care au dus la degradarea gazonului. Am mai avut astfel de lucrări, dar nu au existat astfel de probleme, pentru că nu erau într-un astfel de cadru hiperbetonat, hiperînchis. E o chestie inedită amplasarea lui. Aceeași problemă s-a întâmplat și la Commerzbank-Arena din Frankfurt, primul model al Arenei Naționale. Și ei au avut probleme și au trebuit să-l schimbe, apoi după un timp s-au găsit și niște soluții tehnice, care să suplinească contactul direct cu ambientul”, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, un reprezentant al firmei, care nu și-a declinat identitatea.

Gazonul Arenei Naționale a cedat, marți seară, după jumătate de oră de joc din meciul România – Franța, din preliminariile Campionatului European din 2012. Numeroase bucăți de gazon s-au desprins deja pe toată suprafața de joc. Situația a fost criticată atât de jucători, cât și de presa românească și franceză.

Publicat: 07 09. 2011, 14:33
Actualizat: 07 09. 2011, 14:36