„Experiență de neuitat!”
Dincolo de tensiunea inerentă care exista înnaintea meciului de azi, tricolorii s-au destins preț de câteva momente în compania a patru suporteri norocoși, trei câștigători ai concursului „ProSport și Ursus te convoacă la națională” și unul de la Sport.ro. După ce au răspuns la sondajele de pe cele două site-uri între 19 și 23 martie, Răcilă Ștefănuț din Botoșani, Cazacu Lucian din Năvodari, Radu Cătălin și Căpălău Liviu din București au petrecut o zi alături de jucătorii exponențiali ai primei reprezentative. Au vizionat antrenamentul de la masa presei, apoi au stat de vorbă cu Mutu, Tamaș, Goian, Marica și restul fotbaliștilor la ieșirea de la vestiare, au primit autografe, postere, produse promoționale, bilete la meci și tricouri de joc cu numele celor patru protagoniști ai spotului Ursus. Cazați încă de joi la Constanța, timp de trei nopți, cei patru au șanse mari să îi viziteze astăzi pe tricolori chiar la Rex, locul de cazare a echipei naționale. „A fost excelent, o noutate pentru mine. Băieții m-au impresionat! I-am transmis lui Marica să marcheze!“, ne-a mărturisit Radu, completat și de Ștefănuț: „Super! A fost mai bine decât mă așteptam! Credeam că jucătorii sunt aroganți, dar de unde?! Îi simt montați să bată Serbia!“.
Â
"Pot să spun că a fost o întâlnire foarte frumoasă. Au stat toți cu noi, chiar și domnul Pițurcă. Sper ca astfel de campanii să aibă loc și pe viitor. Sunt impresionat!" – Radu Cătălin câștigător ProSport și Ursus