Explicațiile lui Emil Săndoi după România U21 – Portugalia U21 0-2: „E normal să fie un decalaj între echipe, sunt jucători de la cluburi mari din Europa”
Emil Săndoi a apreciat că rezultatul înregistrat la meciul amical dintre România U21 și Portugalia U21, disputat pe stadionul Steaua din Capitală, respectiv 0-2, este unul normal, în condițiile în care jucătorii lusitani sunt mult mai bine cotați decât cei români și evoluează la cluburi mult mai importante din Europa.
Explicațiile lui Emil Săndoi după Românie U21 – Portugalia U21 0-2
De asemenea, selecționerul naționale de tineret a României a vorbit și despre ghinion după acest eșec, dar s-a arătat și optimist cu privire la faptul că va putea să schimbe unele lucruri până la meciul următor, contra Germaniei.
România U21 dispută doar meciuri de pregătire în această perioadă, întrucât este deja calificată la Campionatul European din vara acestui an, din postura de țară organizatoarea, alături de Georgia.
„Cred că am făcut o primă repriză foarte proastă, cred că aici a fost o problemă, poate și puțin ghinion pe care îl avem. La primul meci amical al meu am jucat 4-2-3-1 cu Spania, în al doilea meci cu Olanda am jucat în alt sistem. Parcă e un făcut, când jucăm 4-2-3-1 sau 4-3-3 nu a trecut un minut și am luat gol.
Parcă nici eu nu îmi explic, au fost unele stângăcii făcute. Sunt jucători tineri, contează foarte mult moralul pentru ei. În a doua repriză s-au schimbat puțin lucrurile, jocul a fost puțin mai echilibrat față de prima.
Poate este o diferență între campionatele în care joacă marea majoritate sau aproape toți dintre ei și fotbalul pe care îl avem noi. Știm că este un decalaj, nu vreau să deranjez sau să jignesc pe nimeni, e un decalaj între echipe, e normal să fie așa. Sunt jucători care joacă la cluburi mari din Europa, acolo joacă, nu bifează un minut sau trei sau fac un duș cu echipa.
Am încredere că vom arăta altfel cu Germania, așa s-a întâmplat și la acțiunea trecută, am arătat altă față. O să încerc să le ridic moralul, asta și încercat în cabină, ne așteaptă un test foarte dificil, întâlnim echipe care își permit să schimbe un 11 întreg și joacă la fel de bine. Trebuie să ne refacem pentru meciul care urmează, vom vedea ce decizii luăm”, a spus Emil Săndoi, potrivit sport.ro.