România s-a întors doar cu un punct din Kazahstan, după un 0-0 chinuit. Nicușor Stanciu a acuzat agresivitatea cu care au jucat adversarii, dar și condițiile oferite de terenul artificial și temperaturile sub 0 grade.
„Tricolorii” au fost nevoiți să se mulțumească doar cu un egal împotriva Kazahstanului, echipă care a pierdut cu 5-0 în Muntenegru, dar care a făcut 2-2 acasă, cu Polonia. Nicușor Stanciu spune s-a confruntat cu condiții foarte grele de joc. În primul rând, a fost vorba despre duritate adversarilor. Dragoș Grigore și Chipciu s-au accidentat în prima repriză, iar arbitrul a refuzat să fluiere cel puțin două lovituri de la 11 metri.
În al doilea rând, Stanciu susține că suprafața artificială a fost foarte solicitantă și incomodă. Mijlocașul lui Anderlecht speră la o victorie cu Polonia, pe 11 noiembrie: „Suntem dezamăgiți pentru că ne-am fi dorit să luăm cele trei puncte și aici, dar este foarte greu să joci pe o asemenea suprafață, împotriva unei astfel de echipe. Am ieșit mai mult loviți de pe teren, pentru că au jucat foarte dur.
Am respectat ce ne-a cerut antrenorul, ne-am creat șanse de a marca și cred că o puteam face pe final, cu puțin noroc. Și Polonia a făcut egal pe acest teren și asta îmi spunea și un coleg de la Anderlecht, că va fi foarte greu să câștigăm aici. E bine însă că unii dintre noi suntem încă sănătoși și acum trebuie să ne pregătim de meciul cu Polonia.
Nu oboseala a fost problema, am avut timp să ne refacem după meciul din Armenia”, a declarat Nicolae Stanciu la TVR, imediat după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER