Victoria cu Estonia a reaprins interesul fanilor pentru prima reprezentativă. Național Arena nu va fi plină la meciul de azi cu Andorra, așa cum și-ar fi dorit Victor Pițurcă, dar se estimează că în tribunele celui mai mare stadion al țării vor lua loc aproximativ 20.000 de spectatori.
Casele de bilete au fost dechise ieri pentru prima dată la Național Arena, iar fanii nu prea i-au lăsat să respire pe cei angajați să vândă tichete. Nu a fost coadă ca la marile meciuri, dar permanent au existat câte 4-5 doritori în fața ghișeelor.
„S-au vândut cam 10.000 de bilete la case, la care adăugăm cam 3.000 achiziționate online. În total sunt 13.000. Cred că marți (nr – azi) se vor vinde și celelalte până la 20.000”, a spus Florin Leonte, reprezentantul de ticketing al FRF. Ținând cont de valoarea adversarului, FRF se poate declara mulțumită de afluența de fani. La meciul de azi cu Andorra vor fi ocupate doar locurile de la primul inel al Național Arena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER