Răzvan Lucescu (foto) spune că atitudinea jucătorilor s-a schimbat în bine după meciul cu Serbia și crede că Tănase și Daniel Niculae vor deveni jucători de bază în scurt timp.
România joacă azi al doilea amical din mandatul lui Răzvan Lucescu, care atrage atenția că e foarte interesat de rezultat. „Aș fi ipocrit să spun că nu mi-am propus să câștig aici, la Varșovia”, spune Lucescu.
Antrenorul naționalei speră să nu mai trăiască niciodată senzația de dinaintea partidei cu Serbia, când Mutu și Adrian Cristea au confundat selecția la națională cu un concediu. „Nu s-a venit în vacanță la echipa națională, cu excepția meciului de la Belgrad. Atunci a fost o convocare mai puțin reușită și lucrurile au mers foarte prost. La celelalte convocări totul a fost perfect, așa cum se întâmplă și acum. Se vede că acum avem un grup nou, cu mult entuziasm, care vrea performanță”, este de părere selecționerul.
Îi laudă pe Tănase și pe Niculae
Cu Tănase, Daniel Niculae, Nicoliță și Săpunaru reîntorși printre tricolori, naționala are o nouă față, după cum concluziona selecționerul la conferința de presă susținută ieri la Varșovia: „Daniel Niculae și Nicoliță vin pentru prima dată cu mine ca selecționer. Pe Niculae nu l-am văzut din vara lui 2006 într-o postură oficială. E îmbucurător că el a revenit la o formă bună în Franța. Auxerre e pe unul din locurile fruntașe într-un campionat puternic și nu e puțin să joci titular la această echipă”.
Lucescu jr îl laudă și pe Tănase, despre care crede că va deveni un pion important în campania pentru Euro 2012: „Sunt mulți jucători în revenire de formă, și asta mă bucură. Cristian Tănase este un fotbalist care are mult de dat naționalei pe viitor”. Selecționerul a explicat și de ce jucători ca Surdu, Mara sau Lazăr nu s-au mai regăsit în lotul pentru jocul de astăzi.
Mall în loc de antrenament Lucescu a amânat antrenamentul de ieri-dimineață, preferând să le dea liber jucătorilor. „Era programat un antrenament, dar am decis să-l anulăm pentru că sunt mulțumit de cum s-au pregătit până acum la antrenamente. Îmi place ca la antrenamente intensitatea să fie maximă, pentru că așa va fi și la joc”, a explicat selecționerul. Tricolorii au ales ca în timpul liber să meargă la un mall din Varșovia.
Presing si agresivitate
La antrenamentul oficial de ieri s-a lucrat mult tactic, iar exercițiile pe care s-a pus accentul a fost recuperarea mingii undeva într-o zonă laterală, înaintarea cu pase dintr-o singură atingere și finalizare cât mai rapidă. Asta pare să-și dorească Răzvan Lucescu de la noua echipă națională. Selecționerul se gândește să facă mai multe mutări față de ultimul meci cu Feroe. În poartă, Pantilimon a fost folosit cel mai des la antrenamentul tactic și pare că-i va lua fața lui Coman. În linia de fund, Lucescu a folosit pe toată durata pregătirii aceeași formulă. Alături de cuplul binecunoscut Chivu – Rădoi i-a așezat pe Săpunaru în dreapta și pe Neșu în stânga și sunt mari șanse ca aceasta să fie defensiva și la partida din această seară. La mijloc, Nicoliță pare reintegrat în flancul drept, iar Varga a rămas pe stânga. În centru însă, Lucescu a folosit o formulă cu Tiberiu Ghioane și Grigore, doi jucători de profil defensiv. Asta poate și pentru că în atac Răzvan Lucescu vrea să încerce să joace cu două vârfuri împinse, atât Daniel Niculae (foto, la minge), cât și Marica urmând să evolueze titulari. Cei doi au făcut cuplu în atac la jocul-școală de ieri și au părut să se înțeleagă foarte bine.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER