Feroe îi așteptă pe tricolori cu o echipă de amatori

Se spune că cel mai dificil este să ajungi în Feroe, nu să trăiești sau să joci fotbal acolo. De prima parte ne-am convins ieri, despre celelalte vom vedea zilele următoare. Așezate undeva între Islanda, Scoția și Norvegia, cele 18 insule care formează Feroe sunt de fapt o regiune autonomă a Regatului Danemarcei. Pentru a ajunge acolo sunt puține variante. Din cauza condițiilor meteo, aproape mereu este ceață, iar relieful e stâncos, o singură companie aeriană zboară la Vagar, singurul aeroport al insulei, un fel de Băneasa mai curat și mai aerisit. Cel mai la îndemână este să zbori din Copenhaga două ore, dar există curse și din Londra, Glasgow sau Oslo.

În fine, micuțul avion în care am urcat, toate aeronavele care zboară aici sunt de dimensiuni reduse, s-a strecurat printre două stânci la care de frică nu ne-am putut uita și în scurt timp am pășit pe pământ feroez. Formalități vamale scurte, pentru că, deși nu face parte din UE, țara e membră a convenției Schengen și ne-am suit în mașină plecând către Torshavn, capitala situată cam la 45 de minute de mers. În Feroe, țară cu 45.000 de locuitori, cam cât Mangalia, nu sunt autostrăzi ci drumuri simple, bine întreținute și deloc aglomerate. Mașini de toate națiile, în general însă medii și mici, circulă regulamentar, aglomerația de la București fiind un coșmar depășit. Vremea e ploioasă, ceața persistă, iar temperatura stă ziua undeva pe la 8 grade.

În Torshavn nimic spectaculos, nimic dezolant. Oraș, mă rog, un sat mai mare și mai civilizat, tipic nordic, case drepte, aliniate pe trotuare pietruite și înguste. Localnicii îi spun în glumă „buricul pământului“, deși nu e mai mare decât un cartier bucureștean, având 12.000 de oameni. Centrul e mic, iar singurul magazin cât de cât important se cheamă SMS și nu te îmbie cu prețuri atractive. Mă rog, nici nu aveam de gând să ne îmbrăcăm din Feroe sau să plecăm cu vreun LCD acasă, dar ca idee, primele două articole de care e interesat un bărbat, berea și țigările, costă șase euro sticla, respectiv nouă euro pachetul. Se plătește însă în coroane feroeze.Despre al treilea reper căutat de ochiul masculin, adică femeile, mai bine nu vorbim. Localnicii sunt foarte prietenoși și extrem de educați, buni vorbitori de engleză și se simt onorați de orice vizită venită de pe continent. Hotelurile pot fi numărate pe degetele de la o mână și te ustură la buzunar, o cameră dublă ajungând la 170-180 de euro. Cel în care va sta naționala, Foroyar, e mai pricopsit, are patru stele și o cameră costă cu încă 50 de euro în plus. E situat în centru dar în același timp și pe malul apei, Torshavn având cel mai mare port din Insule, unde ambarcațiunile mici, pescărești, au un farmec aparte.

Insulele Feroe au o federație de fotbal foarte tânără, fondată în 1979, afiliată la FIFA în 1988 și la UEFA în 1990, deși fotbalul se joacă în Insule încă din secolul al XIX-lea. Până în 1993, țara nu a avut nicio reprezentantă în cupele europene.Faroe Islands Formuladeildin, prima divizie a țării, este alcătuită din zece echipe, cu două retrogradate la finalul fiecărei stagiuni. Se joacă în sistemul rusesc, întreg sezonul disputându-se în același an calendaristic. Cel mai titrat club este Havnar Boltfelag Torshavn, cu 19 titluri câștigate. Deși echipa națională a țării există încă din 1930, nici FIFA și nici forul feroez nu iau în calcul pentru palmares meciurile jucate înainte de 1988.

Locul 196 în clasamentul FIFA

În chiar primul meci oficial de calificare, disputat pe 12 septembrie 1990, Insulele Feroe au reușit să învingă Austria cu 1-0. Meciul s-a disputat în Suedia, pentru că în țară nu exista niciun teren omologat.Echipa ocupă locul 196 în clasamentul FIFA Coca-Cola, cea mai bună clasare din istorie datând din 1999, când ocupa poziția 104. În preliminariile pentru Euro 2008, echipa antrenată de Jógvan Martin Olsen nu a obținut niciun punct și a încasat 43 de goluri, reușind să înscrie în schimb doar 4, toate fiind opera lui Rógvi Jacobsen. Între 1994 și 2001, pe banca primei reprezentative s-a aflat fostul mare internațional danez, Allan Simonsen.

Despre fotbalul din Feroe sunt puține lucruri de spus. E la nivel de amatorism. Fotbaliștii merg la muncă, iar seara la antrenament.

Vi-l amintiți pe Knudsen, portarul cu cipilică pe cap, pe care tricolorii l-au bombardat în preliminariile CM 1994? Ei bine, el nu ne-a uitat. Acum e antrenor cu portarii la națională, normal, după serviciu, și mărturisește că cea mai puternică amintire din cariera sa de fotbalist ține de Florin Răducioiu. „Mi-a dat patru goluri aici. Nimeni nu m-a umilit așa, deși goluri am luat destule la viața mea”, mărturisește feroezul, care chiar pare mâhnit. Knudsen îl antrenează acum pe Mikkelsen, un goalkeeper de 38 de ani, cel mai bun din Insulă. Naționala Insulelor Feroe are doi fotbaliști care joacă în Danemarca, iar restul evoluează acasă, ca amatori. Thomassen e polițist, Torgaro, mecanic auto, Niclasen, elev și are un part–time la o bezinărie, Olsen s-a plictisit de muncă și acum e șomer, Egil a Bo este funcționar, iar exemplele pot cotinua. Ca fotbaliști, au contracte între 500 și 1.000 de euro pe lună, iar ca salariați iau între două și trei mii de euro. Prime de joc nu există, cantonamente asemenea, dar fotbalul pare a câștiga teren pe zi ce trece. E cel mai popular sport, într-o țară în care se mai practică handbalul, voleiul, șahul, patinajul și înotul, dar care nu a avut niciun reprezentant la Olimpiada de la Beijing.