Fetele ne duc la EURO 2017! Portugalia – România 0-0. Tricolorele puteau da lovitura pe finalul partidei. Returul se joacă la Cluj
Portugalia – România 0-0
- Portugalia: Patricia Morais – Silvia Rebelo, Matilde Fidalgo, Claudia Neto – Ana Borges, Ana Leite, Dolores Silva, Carole Costa, Carolina Mendes, Amanda da Costa, Suzane Pires
- România: Andreea Părăluță – Andreea Corduneanu, Maria Ficzay, Lidia Hraviștiuc, Olivia Oprea – Raluca Sârghe, Ștefania Vătafu, Ioana Bortan, Andreea Voicu – Alexandra Lunca, Florentina Olar
Min 90+1 România putea pleca cu o victorie din Portugalia, dar șutul Laurei Rus, din careu, a fost respins în corner de Patricia Morais.
Min. 89 Încă o ocazie mare pentru Portugalia! Daria Silva a scăpat singură cu Părăluță, dar portarul naționalei României a reușit să respingă.
Min. 84 Schimbare în formația portugheză: a ieșit Ana Leite și a intrat Daria Silva
Min. 72 Selecționerul României a făcut și ultima schimbare. Adina Giurgiu a intrat în locul Oliviei Oprea.
Min. 69 Prima înlocuire și la portugheze: iese Amanda da Costa și intră Fatima Pinto
Min. 66 Laura Rus îi lasă locul pe teren Alexandrei Lunca
Min. 56 Raluca Sârghe este înlocuită cu Mihaela Ciolacu.
Min. 45 Scorul la pauză este 0-0, nu fără emoții pentru tricolore. Portugalia a ratat un penalty în minutul 9 al partidei.
Min. 9 Gazdele au avut ocazia de a prelua conducerea, dar Claudia Neto a ratat o lovitură de pedeapsă. Portugheza a lovit bara, iar mingea a fost reținută de pe linia porții de Părăluță.
Min. 1 România a avut lovitura de start a meciului de la Lisabona.
Națională feminină de fotbal a României întâlnește naționala similară a Portugaliei, în deplasare, în prima manșă a barajului de calificare la Campionatul European 2017, din Olanda, iar fotbalistele antrenate de Mirel Albon doresc să tranșeze calificarea încă din primul meci.
România va întâlni, azi, Portugalia, la Lisabona, pe „Estadio do Restelo”, arena echipei de fotbal Belenenses, iar partida va începe la ora 18:45 (20:45, ora României). Spectatorii care vor dori să privească evoluția celor două naționale vor avea intrarea liberă, iar accesul se va face exclusiv pe baza tichetelor, care vor putea fi ridicate, în mod gratuit, de la casele de biletele de la intrarea pe stadion.
- În clasamentul FIFA, România este mai bine clasată decât adversara din barajul de calificare la EURO 2017. Tricolorele ocupă locul 36, în timp ce lusitanele sunt clasate pe locul 40.
Componentele lotului național al României pornesc cu un moral bun, înaintea „dublei” decisive: „Am ajuns aici, dar nu vrem să ne oprim, chiar dacă prezența la baraj e cea mai bună performanță a naționalei până acum. Vrem să tranșăm calificarea chiar din Portugalia”, a spus portarul Andreea Părăluță, pentru FRF.ro
Discursul fetelor este împărtășit și de antrenorul naționalei, Mirel Albon, care se arată încrezător în șansele României de a depăși Portugalia: „Pentru noi este un lucru remarcabil că am ajuns aici. Știm că avem un adversar dificil, Portugalia are experiența meciurilor de baraj. Sperăm să trecem peste emoții și să reușim calificarea la un turneu final în premieră. Știm că adversarele noastre formează o echipă care a realizat un progres mare în ultima perioadă, dar acest lucru este valabil și în cazul nostru. Până acum am disputat cu Portugalia doar meciuri amicale și toate s-au încheiat la egalitate, cred că e timpul să spargem gheața și să câștigăm”, a declarat selecționerul Albon, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului de la Lisabona.