Fierbe Oltenia!** Cristescu îl acuză pe Răzvan Lucescu de sabotaj

Președintele clubului Universitatea Craiova, Silvian Cristescu,
a declarat că nu înțelege de ce fundașul Ovidiu Dănănae nu a fost
convocat la echipa națională pentru meciul cu Franța, transmite
corespondentul MEDIAFAX.

Sincer, eu nu am
înțeles cum Dănănae, nu a fost convocat la echipa națională acum,
când este pe o pantă ascendentă, dar a fost repede chemat la lot
imediat ce își revenise după accidentare, deși nu era în cea mai
bună formă fizică și sportivă
„,
a spus
Cristescu.

Președintele clubului craiovean mai spune că se mândrește cu
faptul că mai mulți jucători din lot sunt convocați la echipele
naționale, deși managerul Victor Pițurcă i-ar fi dorit în
minicantonamentul programat la Constanța:

„Ne mândrim că avem aproape o echipă întreagă la
naționale, dar am fi dorit să îi avem pe acești jucători la
pregătirea din această săptămână, care este foarte importantă.
Gângioveanu abia a revenit după o accidentare care l-a ținut
departe de teren trei săptămâni, iar domnul Pițurcă dorea să îl
aibă sub supraveghere, dar jucătorul a insistat să fie lăsat la
acest meciurile de baraj cu Anglia. Mihai Costea are o entorsă și
nu cred că va fi apt pentru meciul din Anglia, poate doar pentru
cel de acasă. Această perioadă de pregătire de la Constanța este
făcută mai mult pentru jucătorii care au pierdut perioada din
pregătire, cum este cazul lui Florin Costea. El e apt, nu mai simte
deloc dureri, însă trebuie să vedem cum răspunde și după aceste
antrenamente solicitante”.

Universitatea Craiova efectuează în această săptămână un mini
cantonament la Constanța, unde Pițurcă a programat și câte trei
antrenamente pe zi. Managerul Universității a convocat 24 de
jucători, dintre care opt de la echipa secundă, din liga a patra.
Aceștia îi înlocuiesc pe jucătorii convocați la loturile naționale,
Lung, Bărboianu, Găman, Gângioveanu și Mihai Costea la echipa de
tineret, Iliev la naționala Bulgariei, Wobay la naționala statului
Sierra Leone și Roman la juniori.

Mediafax

Publicat: 05 10. 2010, 11:58
Actualizat: 05 10. 2010, 12:20