Mario Camora a jucat foarte bine și în partida cu Djurgarden, din Europa League, și are șanse mari să fie chemat la naționala României, după ce și-a rezolvat problema cu cetățenia. Filipe Teixeira este nerăbdător să-și vadă conaționalul sub comanda lui Mirel Rădoi. Este convins că fotbalistul lui CFR Cluj va fi un om de bază în prima reprezentativă.
Mario Camora joacă la CFR Cluj din anul 2011. A fost titular în fiecare sezon, iar Mirel Rădoi a vrut să-l transfere la FCSB, dar transferul nu s-a realizat. Acum au cu adevărat șansa să lucreze împreună. Căpitanul formației CFR Cluj și-a luat cetățenia română și poate juca în prima reprezentativă. Ar putea debuta curând. România înfruntă Islanda, în barajul pentru Campionatul European, dar și Norvegia și Austria în Liga Națiunilor. Partidele sunt programate în perioada 8-14 octombrie.
„Eu îl cunosc pe Camora. Știu ce persoană este și aș fi fericit pentru el să joace în naționala României. O să fie mândru că reprezintă România. El este pe român, ca să spun așa. Este un jucător valoros și sper să fie convocat și să facă lucruri bune la națională.
Poate că ar fi fost bun și un Teixeira la naționala României…
Eu am o idee fixă legat de acest lucru”, a declarat Filipe Teixeira la Digi Sport.
Filipe Teixeira jucat și el aproape 8 ani în România. Rapid, FC Brașov, Petrolul, Astra Giurgiu și FCSB sunt cele cinci echipe cu care a avut contract. De la echipa lui Gigi Becali a plecat în anul 2019. Imediat a avut alte două oferte din România.
„Am avut oferte din România după ce am plecat de la FCSB. Am preferat să mă duc acasă, la soție și la copii. Am doi copii și au nevoie de stabilitate la școală. A fost o plăcere și m-am simțit foarte bine în România. Nu mi-a fost ușor să mă las de fotbal… meciuri, antrenamente, prietenie.
Am jucat în Franța și Anglia și poate că am greșit când am plecat în Ucraina. Sunt momente în care trebuie să decizi și nu știi niciodată ce se întâmplă. Nu am regrete. Puteam să ajung mai sus, dar trebuie să ai și noroc.
Dacă ar fi să schimb ceva, poate asta aș schimba: transferul în Ucraina. Pentru mine a fost o plăcere să joc în România. România este în inima mea! O să mă întorc aici”, a mai spus Teixeira.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER