Florescu face apel la suporteri:** „Avem nevoie ca ROMÂNII să strângă pumnii și să creadă într-o victorie”

Cel mai criticat jucător la finalul partidei cu Albania, George
Florescu, nu dezarmează și face apel la fani înaintea meciului din
Belarus. Mijlocașul, care a purtat numărul 10, a fost aspru
contestat la sfârșitul întâlnirii de la Piatra Neamț în special de
agentul Victor Becali.

Iată mesajul Postat de mijlocașul Alaniei Vladikavkaz pe
Facebook:

„E momentul în care avem nevoie de voi. Avem nevoie ca
ROMÂNII să strângă pumnii și să creadă într-o victorie care ne-ar
scoate din situația încordată în care ne aflăm. Mulți sunt
împotriva noastră așa că fac apel la cei care se consideră a fi
prietenii mei și pe care eu îi consider prieteni și sper măcar ca
inimile lor să bată pentru 90 de minute la unison! Oferiți-ne
sprijin și vă vom răsplăti cu recunoștință și respect!”
, a
fost mesajul scris de Florescu pe Facebook.

Publicat: 06 09. 2010, 10:51
Actualizat: 06 09. 2010, 10:55