Florin Bratu, selecționerul României U21, l-a convocat pe ultima sută de metri pe Marian Șerban, mijlocașul în vârstă de 21 de ani al Chindiei Târgoviște.
Fundașul central în vârstă de 19 ani împrumutat de la Juventus la Sampdoria, Radu Drăgușin, a refuzat convocarea la echipa națională U21, pentru meciurile amicale cu Suedia U20 și Mexic U21, programate pe 7, respectiv 9 octombrie, în Spania.
Pentru a completa lotul, Florin Bratu a decis să îl convoace pe Marian Șerban, fotbalist cu patru meciuri jucate în actuala ediție a Ligii 1, în tricoul Chindiei Târgoviște.
Marian Șerban a mai evoluat până acum la Universitatea Craiova, CS Mioveni și Academica Clinceni, bifând nouă meciuri în Liga 1 și 45 de partide în Liga 2.
„Având în vedere refuzul lui Radu Drăgușin, selecționerul Florin Bratu a decis să completeze lotul cu Marian Șerban de la Chindia Târgoviște. Acesta are 21 de ani și este mijlocaș ofensiv.
Reunirea lotului va fi duminică, 3 octombrie, de la ora 12:00, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea. Plecarea în Spania e programată marți dimineață”, se arată pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.
PORTARI: Mihai Popa (FC Voluntari), Ștefan Târnovanu (FCSB), Răzvan Ducan (CS Mioveni);
FUNDAȘI: Alexandru Georgescu (Farul Constanța), Alexandru Țîrlea (Deportivo Alaves B/Spania), Radu Drăgușin (Sampdoria/Italia), Bogdan Racovițan (FC Botoșani), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Rareș Ispas (Sepsi OSK), Valentin Țicu (ACS Petrolul 52);
MIJLOCAȘI: Damian Isac (UTA), Daniel Toma (CS Mioveni), Marius Corbu (Academia Pușkaș/Ungaria), Victor Dican (Universitatea Cluj), Dragoș Albu (U Craiova 1948 SA), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Antonio Sefer (FC Rapid 1923), David Miculescu (UTA Arad), Alexandru Ișfan (FC Argeș), Alexi Pitu (Farul Constanța), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Ricardo Farcaș (Siena/Italia), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova);
ATACANȚI: Ianis Stoica (FCSB), Jovan Marković (Universitatea Craiova).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER