Andrei Vochin, consilierul președintelui Federației Române de Fotbal, a reacționat după ce Florin Prunea, fostul mare portar al echipei naționale, l-a criticat dur pe Mihai Stoiciță, directorul Comisiei Tehnice din cadrul FRF.
Partida dintre Belarus și România s-a disputat joi seară, în Budapesta, în cadrul rundei a șaptea a Grupei I din preliminariile Campionatului European 2024 și s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
După această partidă, Florin Prunea l-a criticat dur pe Mihai Stoichiță, cel care a strigat din tribună, la un moment dat, către jucătorii echipei naționale a României.
Andrei Vochin l-a taxat pe Florin Prunea pentru reacția pe care a avut-o la adresa oficialului Federației Române de Fotbal.
„Până la urmă e normal să comentezi. Asta ce ar însemna să nu comentezi, dar să te opreşti la chestia asta şi să spui «Mie nu mi se pare corect să facă chestia asta». Poate pe selecţioner nu-l deranjează. Dar să te opreşti aici.
Dar dup-aia să începi să spui ce am văzut că a putut să spună Prunea zilele astea. Nu mă miră. M-ar fi mirat să fie o altfel de abordare. Sunt câteva personaje la care nu mă miră, indiferent ce se întâmplă nu mai au cum să mă surprindă. Uşor-uşor nu mai au cum să-i surprindă nici pe băieţi.
Sunt unii care la rezultate bune dispar. Nu dau nicio declaraţie. Ăia nu sunt credibili. Poţi să critici şi la rezultat bun, dar dacă critici la rezultat bun, atunci trebuie să lauzi ceva la rezultat prost. Adică să încerci să menţii un echilibru. Te judecă lumea. Lumea nu-i proastă, lumea îşi dă seama imediat că te saturi.
Vede pe unul că critică, critică, critică şi la un moment dat o să zică «Ştii ce faci? Transformi în victimă pe cel pe care îl critici şi cu motiv, şi fără motiv». Nu mai eşti credibil. E ca în Petrică şi lupul. Adică atunci când ai chiar motiv să critici, nu te mai crede nimeni. Fiecare îşi construieşte cariera cum crede de cuviinţă”, a spus Andrei Vochin, potrivit Orange Sport.
România se pregătește pentru meciul cu Andorra, care se va disputa duminică, 15 octombrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în cadrul rundei a opta din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2024.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER