Florin Răducioiu critică în termeni duri conflictul de la naționala pe care a calificat-o la Turneul de Elită: „Domnilor, am înnebunit cu toții”
Florin Răducioiu, antrenorul care a fost îndepărtat de la naționala sub 17 ani după ce a calificat-o la Turneul de Elită, acolo unde selecționata a pierdut toate cele trei meciuri din grupă, a vorbit despre problemele care există în prezent la lot. Cu Gheorghe Hagi hotărât să-l retragă de la națională pe fiul său, Ianis, despre care spune că a fost jignit de directorul tehnic Zoltan Kovacs în timpul turneului („You are nothing, you are zero”, afirmă Hagi că i-ar fi zis Kovacs fiului său) și titularizat doar în ultima partidă, când șansele de calificare țineau de domeniul SF-ului, Răducioiu a comentat scrisoarea deschisă a „Regelui” către Iordănescu. Hagi și-a exprimat public nemulțumirile legate de atitudinea federalilor în ceea ce îi privește pe jucătorii de la Viitorul, în principiu pe fiul său.
Răducioiu, care contestă actuala conducere a FRF, a declarat, la rândul său, pentru DigiSport: „La echipa pe care am antrenat-o pentru doi ani de zile, s-a vorbit într-o manieră foarte simplă, coerentă și sinceră. E foarte important să fim sinceri cu acești tineri, care sunt cruzi și au multe de învățat. Sunt foarte atenți la felul în care comunicăm cu ei. Am lucrat cu Zoltan Kovacs. Cât am fost eu acolo, domnul Zoltan Kovacs a vorbit în engleză, dar de foarte puține ori. I-am permis să vorbească cu puștii înainte de turneu și a făcut-o scurt, fără probleme. Am citit și eu ultimele știri. În problema cu Ianis Hagi, nu știu ce s-a întâmplat, cred că e vorba despre o neînțelegere totală. Ar fi trebuit ca el să învețe limba română, să comunice în limba din țara care îl plătește.
Am făcut tot ce a fost posibil ca echipa sa se califice. De la Burleanu, de la Țicleanu, de la stafful tehnic, la toată lumea. Acum dezaprob total ce se întâmplă din partea lui Țicleanu și a celor responsabili. Să nu credeți că Răducioiu dă cu parul și doar critică, dar nu pot să stau mut în fața ipocriziei.
Ianis Hagi nu a fost folosit decât un sfert de oră în primele două partide ale selecționatei sub 17 ani și, pretinde Hagi, ar fi fost jignit de directorul tehnic în timpul unei ședințe de antrenament. Hagi afirmă că se gândește la retragerea fiului său de la națională
Hagi e un prieten extraordinar. Îi cere explicații lui Iordănescu, care nu cred că îi va răspunde. Dacă Burleanu a spus că dezaprobă reacția lui Hagi, înseamnă că îl scutește pe Iordănescu de un răspuns. S-a schimbat lumea, s-a schimbat și Iordănescu, ca să nu mai spun ce s-a întâmplat și cu Gică Popescu… Pe mine mă miră că Hagi a făcut o scrisoare la adresa domnului Iordănescu, iar el nu a răspuns. A răspuns, în schimb, președintele Burleanu. Iordănescu împreună cu Hagi au scris istoria fotbalului românesc la nivel mondial. Domnilor, am înnebunit cu toții”.
După calificarea la Turneul de Elită, Răducioiu a plecat de la națională, iar locul i-a fost luat de Bogdan Vintilă, al cărui obiectiv era prezența selecționatei la Campionatul European din mai, lucru care nu s-a întâmplat.