Florin Răducioiu, dezvăluiri despre petrecerea de neuitat de la echipa națională a României. „O luasem razna. Am ajuns la hotel distrus!”
Florin Răducioiu a făcut dezvăluiri despre petrecerea de zile mari de la echipa națională a României, atunci când fostul fotbalist din „Generația de Aur” a ieșit destul de rău.
Fostul internațional român a povestit ce s-a întâmplat pe 17 noiembrie 1993, atunci când echipa națională a României a obținut o victorie istorică la Cardiff, cu Țara Galilor, scor 2-1.
Echipa națională a României s-a calificat la Campionatul Mondial din 1994 după victoria cu Țara Galilor, după ce „tricolorii” s-au mai luptat în Grupă cu Belgia, Cehoslovachia, Cipru și Insulele Feroe.
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre petrecerea de neuitat de la echipa națională a României
Fostul atacant al echipei naționale a României, al lui Dinamo și AC Milan a povestit că a avut o noapte grea după victoria cu Țara Galilor și că s-a amețit bine de tot la petrecerea care a a avut loc imediat după calificarea la Campionatul Mondial din 1994.
„Îmi aduc aminte când am sărbătorit într-un bar, pub la Cardiff când eu o luasem puţin razna, una dintre puţinele ori când eu o luasem razna. Am ajuns în hotel distrus şi m-am simţit foarte rău că eu nu beam whisky, asta îmi aduc aminte.
În timpul meciului a fost foarte mare tensiune, în timpul meciului a fost un mort, s-a întâmplat un lucru incredibil, a murit un om din cauza unei petarde care s-a aruncat în partea cealaltă, s-a şi întârziat puţin meciul„, a povestit Florin Răducioiu, pentru Telekom Sport.
Cum arăta echipa națională a României la meciul cu Țara Galilor
Echipa folosită de Anghel Iordănescu împotriva Țării Galilor: Prunea – Petrescu, Prodan, Belodedic, Selymeş – Sabău, Lupescu, Gh.Popescu, Gh. Hagi, Dumitrescu – Răducioiu
Pentru Țara Galilor au evoluat în partida cu echipa națională a României jucători legendari precum Garry Speed, Dean Sounders, Ian Rush sau Ryan Giggs.