Florin Tănase, fostul căpitan al lui FCSB, a revenit pe Arena Națională pentru meciul dintre România și Elveția și a fost emoționat ca urmare a calificării la Campionatul European din 2024.
Meciul dintre România și Elveția s-a disputat marți seară, pe Arena Națională, în cadrul ultimei runde din această campanie a preliminariilor Campionatului European din 2024 și s-a încheiat cu victoria tricolorilor, scor 1-0, după golul marcat de către Denis Alibec, în minutul 50.
Înaintea acestei partide, Florin Tănase s-a declarat încântat de această calificare reușită de către România la Campionatul European din Germania, dar și de atmosfera superbă de pe Arena Națională.
„Sunt sentimente de fericire, de împlinire. Uitaţi ce atmosferă incredibilă este aici. Suntem foarte bucuroşi că am reuşit să facem milioane de români fericiţi. Este un vis împlinit, normal, de când te apuci de fotbal îţi doreşti să îmbraci tricoul echipei naţionale iar pe urmă să îţi îndeplineşti obiectivele cu echipa naţională.
E o performanţă, după atâţia ani de stat acasă. Este un lucru foarte bun pentru noi şi ne simţim împliniţi.
Jucăm împotriva unei echipe foarte puternice, normal că nu este un amical, şi ne dorim să terminăm pe primul loc. Cu siguranţă nu va fi un meci uşor pentru că este o echipă puternică, dar eu sper ca forţa grupului să reuşească încă o dată.
Încă nu m-am gândit (n.r. ce adversari vrea la EURO 2024), sper să terminăm pe primul loc şi după avem timp să ne gândim”, a spus Florin Tănase, potrivit Antena Sport, înainte de meciul cu Elveția.
România: Moldovan – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – Cicâldău, M. Marin, Stanciu – Moruțan, Alibec, Fl. Coman Rezerve: Niță, I.Radu, Racovițan, Screciu, Pușcaș, Artean, Hagi, R. Marin, Drăguș, Olaru, Mogoș, Fl. Tănase Selecționer: Edward Iordănescu
Elveția: Mvogo – Garcia, Akanji, Elvedi, Rodriguez – Aebischer, Xhaka – Ndoye, Shaqiri, Vargas-Okafor Rezerve: Sommer, Racioppi, Ugrinic, Benito, Zakaria, Amdouni, Freuler, Steffen, Zeqiri, Comert, Zesiger, Schar Selecționer: Murat Yakin
Stadion: Arena Națională Arbitru: Davide Massa, A1: Filippo Meli, A2: Stefano Alassio, Arbitru de rezervă: Matteo Marcenaro, VAR: Massimiliano Irrati, AVAR: Valerio Marini
Marți seară, tricolorii i-au învins pe elvețieni cu scorul de 1-0, iar Kosovo a pierdut în fața reprezentativei din Belarus, scor 0-1.
În urma acestor rezultate, România și-a asigurat poziția de lider al Grupei I la finalul preliminariilor, cu 22 de puncte. Elveția se clasează pe locul al doilea, cu 17 puncte, iar podiumul este completat de către Israel, cu 15 puncte.
Belarus ocupă locul al patrulea, cu 12 puncte, iar codașele grupei sunt Kosovo, cu 11 puncte, și Andorra, cu doar două puncte.
Această poziție de lider al Grupei I îi va fi favorabilă României la tragerea la sorți pentru grupele Campionatului European din Germania, urmând să facă parte din a doua urnă valorică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER