Cosmin Tilincă, fostul atacant al celor de la CFR Cluj, a cochetat cu echipa națională în anul 2005, pe când evolua în Gruia, însă o accidentare l-a scos din circuit în ultimul moment.
Ajuns la 43 de ani, fostul atacant și-a reamintit de momentul în care a primit convocarea din partea lui Victor Pițurcă și susține că a fost copleșit de emoții, însă până să apuce să și debuteze sub „tricolor”, a suferit o ruptură musculară care l-a scos din calcule.
În ciuda faptului că medicul Pompiliu Popescu i-a spus direct că nu va mai fi apt de joc pentru partida amicală de la acea acțiune, împotriva Coastei de Fildeș, selecționerul a intervenit și i-a transmis să facă deplasarea alături de echipă pentru a vedea cum decurge o acțiune a echipei naționale.
„Naționala e cel mai mare regret al meu. Am venit la lot după un meci obositor cu Steaua în campionat, câștigat de noi cu 1-0. Seara, după ce am plecat de la stadion, am fost anunțat că trebuie să mă prezint a doua zi la lot. Am plecat la București, nu știam nimic, eram copleșit de emoții, aveam trac, nu știam pe unde să mă duc.
În fine, am ajuns la Mogoșoaia, unde am făcut niște antrenamente foarte plăcute, am jucat și un meci-școală, cu Sportul Studențesc. Fiind prima dată la națională, am neglijat partea de refacere prin masaj. Chivu stătea în jacuzzi, iar mie mi-a fost rușine să cer un masaj la picioare…
La meciul cu Sportul, la un sprint prelungit, am simțit o înțepătură în spatele coapsei și, din păcate, a fost o ruptură fibrilară. Domnul doctor Pompiliu Popescu mi-a zis că nu mai pot să joc (n.r. – cu Coasta de Fildeș). Atunci, Pițurcă mi-a spus să vin totuși cu echipa în Franța, unde s-a jucat amicalul cu Coasta de Fildeș, să văd atmosfera, să văd cum se pregătesc meciurile, să fac recuperarea cu Pompiliu Popescu.
Dorinel Munteanu (n.r. – antrenor-jucător la CFR în acea perioadă) a intervenit și mi-a zis să merg acasă, la Cluj, pentru că aveam meci greu etapa viitoare, cu Rapid. Pițurcă mi-a zis să decid eu și am hotărât să mă duc cu naționala în Franța”, a povestit Tilincă la GSP.
„Am vorbit cu el, ne-am întâlnit la stadion. Mi-a zis că din cauza unei accidentări a avut probleme pe tot parcursul meciului cu Rapid. Acum, din păcate, a ratat și convocarea, suferă mult, era tare dezamăgit. În viața unui sportiv există și aceste clipe, dar o să le depășească”, a mai spus Tilincă, pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER