Basarab Panduru l-a făcut praf pe Valentin Mihăilă, fotbalistul celor de la Parma, după ce a fost convocat de Edi Iordănescu la următoarea acțiune a echipei naționale a României, pentru partidele cu Kosovo și Elveția, de pe 16 și 19 iunie 2023.
Fostul internațional român a făcut o comparație între jucătorul din Serie B și Andrei Ivan și a concluzionat că jucătorul Universității Craiova ar fi fost cel care merita, de fapt, să se afle în lotul primei reprezentative, prin prisma realizărilor din ultima perioadă.
Panduru l-a pus la zid pe Mihăilă și a subliniat faptul că extrema în vârstă de 23 de ani a ajuns să aibă statut de rezervă la o echipă de divizia secundă, ceea ce nu-l poate recomanda pentru un loc în lotul echipei naționale.
„Am discutat mereu despre Ivan. Are în doi ani de zile 29-30 de goluri, dar am spus-o atunci când s-a supărat pe el Edi, că e o problemă. A ieşit Ivan după, a explicat nişte lucruri. Nu l-a lămurit pe Edi şi cred că are legătură cu ce-a fost atunci, nu după formă. Dacă ar fi de formă, ar trebui sa fie la echipa naţională.
Haideţi să vedem ce jucători sunt la naţională, pe acel post, ca să fim mai concreţi. Îl ai pe Coman în mare formă şi pe Mihăilă, care nu ştiu în ce formă e.
Poate Coman poate să-i ia faţa. Acum, Ivan cu Mihăilă…Nu ştiu dacă e mai bun Mihăilă decât Ivan, fotbalistic vorbind. Nu ştiu ce realizări are Mihăilă. Poate acolo să fie şi Sorescu, sus. Poate să joace pe orice. E un mare avantaj. Vrei unul care joacă pe patru posturi, e cam singur.
Pe poziţia aia de fundaş dreapta. Manea şi Raţiu sunt peste ei. Extremă dreaptă, Man, Hagi, Moruţan, iar nu era ok. E cam al treilea peste tot. Unde ar putea fi primul? Nici la fundaş stânga nu cred. Acolo e probabil Camora, că nu poţi să-l chemi şi să fie rezerva lui Opruţ
Te face mai bun decat Ivan? Numai că eşti la Parma, în liga a doua, rezervă? Cu 33 de minute jucate?
Ivan pare pedepsit. Era mai ok aşa, dacă ieşea selecţionerul dacă anunţa: `Domne, l-am pedepsit`. Sunt alţii sub el ca valoare, în momentul ăsta”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
Portari: Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Marian AIOANI (Farul Constanța, 0/0), Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 1/0)
Fundași: Andrei RAȚIU (Huesca | Spania, 11/1), Cristian MANEA (CFR Cluj, 21/2), Andrei BURCĂ (CFR Cluj, 17/1), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 5/0), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 24/2), Adrian RUS (Pisa | Italia, 17/1), Mario CAMORA (CFR Cluj, 9/0), Raul OPRUȚ (Hermannstadt, 3/0)
Mijlocași: Marius MARIN (Pisa | Italia, 10/0), Tudor BĂLUȚĂ (Farul Constanța, 11/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 0/0), Darius OLARU (FCSB, 10/0), Nicolae STANCIU (Wuhan Three Towns | China, 58/12), Alexandru CICÂLDĂU (Ittihad Kalba | EAU, 29/4), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 24/2), Deian SORESCU (FCSB, 10/0), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 7/1), Florinel COMAN (FCSB, 5/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 18/6), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 10/1)
Atacanți: George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 34/10), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 29/3), Louis MUNTEANU (Farul Constanța, 0/0)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER