Fostul selecționer al tricolorilor mici e impresionat de naționala lui Mircea Lucescu. „Cred că pot învinge orice adversar!”. EXCLUSIV

FOTO: SPORT PICTURES (12 octombrie 2024)
Vezi galeria foto - 6 poze

Echipa națională a României și-a spulberat toți adversarii în Liga Națiunilor, iar parcursul fără greșeală al tricolorilor în mandatul lui Mircea Lucescu este apreciat în rândul oamenilor de fotbal.

Tricolorii au trei victorii din trei de la venirea selecționerului Mircea Lucescu, dar mai importante decât rezultatele sunt evoluțiile constant bune ale echipei naționale, încurajatoare în perspectiva preliminariilor Cupei Mondiale.

Emil Săndoi, impresionat de echipa națională. „Arată maturitate în joc. Suntem într-o creștere evidentă”

Printre antrenorii impresionați de jocul echipei naționale se numără și Emil Săndoi. Tehnicianul în vârstă de 59 de ani al Politehnicii Iași, fost selecționer al naționalei de tineret în două mandate, este de părere că tricolorii lui Mircea Lucescu arată maturitate în joc, iar selecționata României este într-o creștere evidentă în ultima perioadă.

„Echipa națională este într-un parcurs ascendent și din punctul de vedere al evoluțiilor, și al rezultatelor. Contează foarte mult să fii acolo în frunte. Cred că naționala României a demonstrat o maturitate în joc, este într-o creștere evidentă. Și nu de ieri de azi, ci chiar de la finalul campaniei de calificare la EURO. Echipa este în creștere și sperăm să mențină acest trend pozitiv pentru că e foarte important pentru fotbalul românesc”, a declarat Emil Săndoi pentru ProSport.

„E un mare plus faptul că jucătorii au început să creadă că pot învinge orice adversar”

Tehnicianul Politehnicii Iași spune că această serie foarte bună a tricolorilor poate conta enorm în perspectiva preliminariilor Cupei Mondiale, când jucătorii echipei naționale vor trebui să joace cu gândul că pot câștiga în fața oricărui adversar.

„Speranțele noastre sunt mari în privința calificării la Campionatul Mondial. Este un mare plus faptul că jucătorii echipei naționale au început să creadă în șansa lor și cred că pot învinge orice adversar. Mă refer și la meciurile de la EURO. Suntem într-o perioadă bună pe care trebuie să o păstrăm și să o prelungim cât mai mult, să o speculăm în favoarea noastră. Este important să rămânem capacitați, concentrați, pentru că rezultatele pozitive aduc în continuare rezultate pozitive”, a completat Săndoi.

Îi ține pumnii lui Daniel Pancu, la tineret

Fost selecționer al echipei naționale de tineret în două mandate, Emil Săndoi nu i-a uitat pe tricolorii mici, pe care i-a condus de pe bancă la ultimul turneu final. Selecționata de tineret a României joacă marți, în Giulești, cu Elveția și în cazul unui succes se califică direct la EURO 2025. Antrenorul Iașiului îi ține pumnii lui Daniel Pancu, căruia i-a transmis să ducă din nou România la un turneu final Under 21.

„Naționala de tineret a avut un parcurs bun până acum, dar sunt trei echipe cu șanse de calificare în această cursă. Sunt mulți jucători pe care i-am avut și eu la națională, unii au jucat la turneul final trecut, dar erau mai mici ca vârstă, acum am observat că s-au maturizat și mai mult. Echipa a dus bine campania, mai avem un hop de trecut, unul important și trebuie trecut neapărat. O victorie cu Elveția ne duce direct la EURO și sperăm să obținem această calificare. Îi țin pumnii lui Daniel Pancu. Avem o generație bună, care a demonstrat că are valoare. Le urez baftă tricolorilor la ultimul joc cu Elveția și să dea Dumnezeu să ne bucurăm cu toții pentru încă o calificare la un turneu final”, a transmis Emil Săndoi.

 

Publicat: 14 10. 2024, 18:19
Actualizat: 14 10. 2024, 19:55